monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Hepatita românilor se cronicizează

Doar 5500 din cei 2 milioane de români bolnavi primesc tratament.

România se află pe locul II în Europa la decesele din cauza acestei afecţiuni.

Din totalul de 2 milioane de bolnavi de hepatită din ţara noastră, doar 5.500 beneficiază de tratament. Din acest motiv, România se află pe locul II în Europa la decesele din cauza acestei afecţiuni.

În ţara noastră există 2 milioane de bolnavi de hepatită, iar acest număr reprezintă 17% din totalul celor 12 milioane de persoane din Europa care se presupune ca sunt infectate cu virusul hepatitei B şi C. Potrivit Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice (APAH) din România, doar 5.500 dintre aceştia beneficiază de tratament, restul aflându-se încă pe listele de aşteptare sau nefiind încă diagnosticaţi. “În Polonia, de pildă, sunt 9.000 de pacienţi care suferă de hepatită, iar în Bulgaria în jur de 250 de pacienţi sunt trataţi de hepatita C şi peste 200 aşteaptă tratament pentru hepatita B”, subliniază reprezentanţii APAH.

Românii stau cel mai mult pe liste de aşteptare

Conform statisticilor, pacienţii români aşteaptp cel mai mult din Europa pentru a obţine tratamentul necesar tratării hepatitei. Liste de aşteptare pentru acces la tratament există în majoritatea statelor Europei, însă durata de timp în care se poate obţine acest tratament se situează între 6 luni şi 1 an, pe când în ţara noastră se paote ajunge şi la 3 ani, după cum spun cei de la APAH. În Suedia, timpul de aşteptare pentru un pacient bolnav de hepatită este de aproximativ 6 luni, în Polonia este în jur de 1 an, situaţie întâlnită şi în Bulgaria.

Din cauza timpului foarte lung de aşteptare de până la 3 ani, boala multor pacienţi din ţara noastră se cronicizează. Specialiştii atrag atenţia că acesta este unul dintre motivele pentru care România se află pe locul doi în Europa, după Ungaria, în statisticile privind mortalitatea în urma afecţiunilor hepatice cronice. Astfel, din 100.000 de persoane, 50 mor anual fie pentru că nu au ajuns pe listele de aşteptare, fie pentru că s-au aflat pe aceste liste de prea mult timp.

Teste gratuite pentru depistarea hepatitei C

Cu ocazia Zilei Mondiale a Hepatitelor, marcată pe 1 august, o companie de medicamente împreună cu APAH organizează campania „Împreună pentru viaţă – Sănătate prin cunoaştere”, pentru conştientizarea asupra pericolelor îmbolnăvirii cu virusul Hepatitei C (VHC).

În cadrul campaniei, orice persoană, indiferent de vârstă şi afecţiuni, se poate adresa laboratorului Terra Med din Cluj-Napoca, pe strada Horea nr. 78, în perioada 1-6 august, pentru o testare gratuită de depistare a VHC.

Testările vor avea loc de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00, precum şi sâmbăta între orele 08.00 – 14.00.