monitorulcj.ro Menu
Actualitate

GESTUL ULUITOR făcut de Prinţul Charles la Cluj-Napoca. Mesajul în limba română cu care a uimit pe toată lumea / AUDIO

Prinţul Charles a primit, luni, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca.

Prinţul Charles a vorbit în limba română la începutul discursului său de la ceremonia prin care i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al UBB, spunând că este ”profund mişcat şi foarte recunoscător” pentru deosebita onoare pe care i-a făcut-o universitatea clujeană.

“Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special? Răspunsul e, pentru mine, foarte simplu: voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural şi natural, tradiţiile voastre, dar şi capacitatea voastră de inovare şi schimbare. Tot ceea ce reprezentaţi voi după secole întregi de istorie – identitatea voastră şi întregul vostru potenţial. Toată energia pe care o puteţi pune în mişcare pentru a schimba ceva. Acestea sunt lucrurile care vă fac cu adevărat speciali în întreaga lume”, a spus Prinţul de Wales.


Acesta a subliniat că, încă de la prima sa vizită din România, în urmă cu 20 de ani, a fost impresionat de Transilvania, regiune care şi-a păstrat tradiţiile de sute de ani.

”Am învăţat să apreciez aceste peisaje şi comunităţile de aici din ce în ce mai mult. Este rar şi poate unic în Europa cum s-au conservat peisajele de aici, dar şi specii de fluturi şi animale. Aici, oamenii trăiesc în armonie cu natura”, a spus Prinţul Charles.


Acesta a lăudat fermierii din Transilvania şi produsele ecologice din regiune.

”Arhitectura voastră, frumoasele voastre ferme, biodiversitatea, mozaicul de locuitori, diversitatea comunităţilor şi tradiţiilor, în Transilvania şi România, toate acestea, împreună, sunt o comoară, comoara voastră către lume. Brandul dumneavostră ca ţară este legat de valorile şi tradiţiile autentice, de gustul produselor alimentare, de biodiversitatea unică şi de peisaje şi, de asemenea, de capacitatea de inovare. Acestea vă fac speciali, de aceea mă întorc întotdeauna în România şi de aceea o parte din sufletul meu este întotdeauna aici”, a afirmat Prinţul Charles.


La ieşirea din clădirea UBB, Prinţul Charles a vorbit cu mai multe persoane care îl aşteptau şi a dat mâna cu ele.