monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Finalizarea Podului Traian ține în loc benzile dedicate pentru transportul în comun

Din luna martie, de când primăria a organizat o dezbatere pe tema implementării benzilor dedicate pentru transportul în comun între Bulevardul 21 Decembrie și Memo, nu s-a mai auzit nimic despre acest proiect. Până ieri, când primarul Emil Boc a anunțat de când intră în vigoare noile reglementări.

După ce în anul trecut Primăria a implementat benzile dedicate transportului în comun din Piața Cipariu până la Catedrala Ortodoxă din Piața Avram Iancu, în luna martie, primarul Emil Boc anunța că proiectul va continua cu realizarea acestor benzi între Bulevardul 21 decembrie 1989 și strada Memorandumului.

Acum, Boc spune că benzile dedicate vor fi implementate după finalizarea Podului Traian.


"Podul Traian va fi gata în 30 iunie. Dacă nu, de la 1 iulie curg penalitățile de întârziere. După deschiderea Podului Traian vom trece la implementarea benzilor dedicate de la Mărăști până la primărie. Va fi o dezbatere publică ce va stabili exact ce străzi și cum va arăta circulația, se vor mai face niște modificări stradale, astfel încât transportul în comun să devină tot mai mult o prioritate. Sunt în cumpărare 50 de noi autobuze în acest moment, licitația pare a se îndrepta spre final", a spus miercuri Boc la un post de radio.

Implementarea benzilor dedicate pentru transportul în comun între Bulevardul 21 Decembrie și strada Memorandumului va aduce modificări drastice în traficul din centrul oraşului, după ce un studiu confirmă faptul că în Piaţa Avram Iancu și în Piața Unirii traficul a atins nivelurile maximale.


În mare, vor fi desfiinţate parcări, vor fi reduse benzile de circulaţie şi se va interzice virajele la dreapta.

Anul trecut, în vară, municipalitatea a implementat benzile dedicate transportului din Piaţa Cipariu până în zona Catedralei Ortodoxe din Piaţa Avram Iancu. Cu această ocazie, s-au desființat parcările din fața Curții de Apel Cluj, partea carosabilă fiind lărgită astfel încât să se asigure, pe lângă banda dedicată transportului în comun, două benzi pentru virajul la dreapta pe Calea Dorobanților și 2 benzi pentru circulația pe direcția înainte spre Bulevardul 21 Decembrie 1989.


CITEȘTE ȘI

Benzile dedicate pentru transportul în comun se extind între Bulevardul 21 Decembrie și Memo. Boc: Va fi o implementare imediată


CITEȘTE ȘI

Schimbări dure de trafic pentru a face loc benzilor dedicate pentru autobuze: desfiinţarea parcărilor, reducerea benzilor de circulaţie şi interzicerea virajelor la dreapta


CITEȘTE ȘI

Boc: Prioritate va avea AUTOBUZUL, nu clujeanul care circulă SINGUR ÎN MAŞINĂ