Actualitate
Actriţa Ada Condeescu, premiată la Sarajevo
Câştigătorii celei de-a 17-a ediţii a Festivalului de Film de la Sarajevo (22 şi 30 iulie) au fost anunţaţi sâmbătă seara în cadrul unei gale.
Ada Condeescu, protagonista filmului “Loverboy”, a obţinut sâmbătă premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Sarajevo, iar regizoarea Alexandra Gulea a fost recompensată cu premiul Restart Award de 20.000 de euro pentru proiectul de lungmetraj “Copil miner”.
Ada Condeescu care interpretează rolul Veli în filmul "Loverboy" a primit premiul "The Heart of Sarajevo" (Inima oraşului Sarajevo) pentru cea mai bună actriţă, în valoare de 2.500 de euro. “Loverboy”, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Cătălin Mitulescu, a fost proiectat în acest an, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în premieră absolută în România. Pelicula îi are în rolurile principale pe Ada Condeescu şi George Piştereanu şi spune povestea lui Luca, un tânăr de 20 de ani din Hârşova, care cucereşte fete, le face să se îndrăgostească de el şi le plasează mai departe unei reţele din Constanţa. Pentru poliţiştii de la combaterea crimei organizate, această tehnică de racolare se numeşte “metoda prin îndrăgostire”, iar cei ce o practică sunt numiţi “loverboys”. Pentru a se documenta pentru acest rol, Ada Condeescu a fost la Centrul de Recuperare unde se aflau fetele care au trecut prin această experienţă traumatizantă. “Am fost la acest Centru şi am încercat să mă apropii de aceste fete, să le cunosc şi să încerc să le înţeleg, iar concluzia a fost că aceste tinere, deşi contextul din care proveneau era foarte jos, aveau o foarte mare putere de a iubi, iar când iubeşti faci orice şi nu era vorba de sacrificiu, ci de iubire şi dăruire”, a explicat actriţa când a fost prezentă la Cluj.
Alte producţii româneşti premiate la Sarajevo
Proiectul de lungmetraj al regizoarei Alexandra Gulea, "Child Miner” (“Copil miner"), a fost recompensat în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului de la Sarajevo cu premiul Restart Award (servicii de postproducţie), în valoare de 20.000 de euro, iar regizoarea Adina Pintilie a primit o menţiune specială pentru “Touch Me Not”. Şi filmul "My Vote” (“Votul meu") de Monica Lăzurean Gorgan şi Andrei Gorgan, inclus în competiţia de documentar a festivalului, a obţinut EDN Talent Grant.
Marii câştigători ai competiţiei
Premiul pentru cel mai bun film din cadrul festivalului, în valoare de 25.000 de euro, a fost acordat producţiei "Breathing” (“Atmen"), în regia lui Karl Markovics (Austria), în timp ce Premiul Special al Juriului, în valoare de 10.000 de euro, a mers la "AVÉ", în regia lui Konstantin Bojanov (Bulgaria). Premiul pentru cel mai bun actor, în valoare de 2.500 de euro, a fost acordat lui Thomas Schubert ("Breathing/ Atmen").
Invitata de onoare a galei din acest an a Festivalului a fost actriţă Angelina Jolie, care a primit sâmbătă seară trofeul onorific “Inima oraşului Sarajevo” (Heart of Sarajevo Honorary Award).