monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sir Derek Jacobi la TIFF: Am terminat Hamlet în teroare şi nu am mai urcat pe scenă doi ani

Actorul britanic Derek Jacobi, cel care joacă rolul lui Leo Gursky în ”Povestea iubirii”, regizat de Radu Mihăileanu, a vorbit la TIFF Lounge despre felul în care a fost marcat de acest rol şi a povestit şi un moment delicat al carierei sale.

”E ca o boală şi este oribilă. Jucam Hamlet, era sfârşitul unui tur mondial, era o duminică, jucam pentru cred că a 400-a oară. Orice actor care joacă Hamlet are un moment special atunci când ajunge la replica «A fi sau a nu fi». Este un moment în care tot publicul se apleacă parcă înspre tine pentru a auzi o replică pe care toată lumea o ştie, dar vrea să o audă de la un actor real, în contextul piesei. Şi mă gândeam cum ar fi dacă  actorul ar uita replica. Am spus acea parte, am continuat şi apoi m-am blocat, neştiind ce urmează. Din fericire, pentru că am jucat piesa de atâtea ori, creierul meu a trecut pe pilot automat şi am putut continua. Am terminat piesa în teroare şi nu am mai urcat pe scenă timp de doi ani. Îmi puneam întrebări pe care le pun oamenii care nu sunt actori. Întrebări care credeam că sunt stupide. După doi ani, chiar şi în faţa camerei aveam o reţinere, în contextul în care pe platoul de filmare ai tot felul de plase de siguranţă”, a spus actorul britanic, citat de news.ro, care în 1989 a obţinut şi o nominalizare la Globurile de Aur pentru rolul secundar din filmul ”The Tenth Man”.

Sir Derek Jacobi este unul dintre cele mai sonore nume ale teatrului şi filmului britanic. Actor şi regizor, el deţine în protofoliu peste 90 de filme de cinema şi producţii de televiziune, cele mai cunoscute dintre acestea fiind ”The Day of the Jackal” (1973), ”Little Dorrit” (1983), ”Dead Again” (1991), ”Gladiator” (2000), ”Gosford Park” (2001), ”The Riddle” (2007) sau ”The King’s Speech” (2010). Are două titluri de cavaler, danez şi englez, şi este membru fondator al National Theatre Company din Marea Britanie.

Etichete: hamlet tiff 2017