monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Amenzi de 13.000 lei pentru sucuri “fără ingrediente”

10 magazine care vindeau diverse sucuri şi nectaruri pentru copii au primit amenzi totale de 13.000 lei de la inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj din cauză că produsele nu aveau trecute pe etichetă ingredientele.

Au fost verificaţi în total 31 de agenţi economici, din care 10 au fost amendaţi şi 9 au primit avertismente. Au fost retrase definitiv de la comercializare 17 litri de suc şi alte 9.000 litri au fost retrase temporar până la reetichetare. Mircea Radu, comisarul şef al CJPC Cluj, a precizat că majoritatea sucurilor cu probleme sunt din import, nu aveau notat pe etichetă dacă au fost supuse sau nu tratamentului termic, termenul de valabilitate era foarte greu de citit, iar altele nu aveau deloc notat termenul de valabilitate. „Cea mai mare problemă a fost înregistrată la sucurile pentru copii importate din Turcia, unde pe etichetă nu se spune ce conţine, din ce e făcut. Apărea trecut suc de ananas, dar pe etichetă nu figura ananasul. Produsele sunt periculoase pentru sănătatea copiilor”, a conchis Mircea Radu.