monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mesaje antisemite pe Sinagoga Evreiască

Comunitatea Evreilor din Cluj-Napoca va sesiza poliţia şi alte autorităţi competente în legătură cu câteva mesaje antisemite apărute pe peretele Sinagogii Templul Memorial al Deportaţilor Evrei din oraş, a declarat, luni, preşedintele organizaţiei, Robert Schwarz.

sursa foto cluj travel

Conform acestuia, pe peretele dinspre stradă al sinagogii au apărut un mesaj potrivit căruia Holocaustul nu s-ar fi întâmplat şi Steaua lui David, tăiată. "Este foarte grav ceea ce s-a întâmplat”, a subliniat Schwarz.

„Sesizăm luni Poliţia şi alte autorităţi competente după ce pe Sinagoga Templul Memorial al Deportaţilor Evrei din Cluj-Napoca au apărut, în acest sfârşit de săptămână, inscripţii antisemite, prin care se neagă Holocaustul şi o stea a lui David tăiată. Nu găsesc cuvinte, este un caz grav. Sinagoga se află pe o arteră circulată, trece multă lume pe acolo, şi nici poliţiştii nici jandarmii nu au văzut nimic. Mesajul cu negarea Holocaustului este prea mult. Nu vom putea curăţa sau spăla aceste mesaje ci va trebui să vopsim peste ele cu o culoare apropiată de cea originală”, a spus Robert Schwartz, citat de news.ro.


Unul dintre mesaje este “Holocaust never happened”, iar un altul, “Toate cele bune”, aflat sub Steaua lui David tăiată cu vopsea neagră.

Sinagoga Templul Memorial al Deportaţilor Evrei a fost construită în 1887 şi este monument istoric.