monitorulcj.ro Menu
Actualitate

I-a oferit MITĂ unui polițist din Cluj tot salariul pentru a-și primi înapoi permisul de conducere

Un clujean a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a încercat să mituiască un polițist cu întreg salariul pe o lună pentru a-i fi restituit permisul de conducere.

R.M.P. a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Acesta va presta și o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

"Direcția Generală Anticorupție a finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul R.M.P., persoană fără calitate specială, propunând condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare. În data de 15 noiembrie 2016, inculpatul R.M.P. a oferit o sumă de bani (cuantumul unui salariu) unui agent de poliţie din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda, pentru ca acesta să îi restituie permisul de conducere reținut, precum și să renunțe la continuarea efectuării actelor de urmărire penală într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat", arată DGA.


Imediat după incident, polițistul a depus un denunț la Serviciul Județean Anticorupție Cluj.