Actualitate
Bărbatul care a ameninţat că are o bombă în bagaj, în avionul Cluj-Londra, urmărit penal
Bărbatul din judeţul Bistriţa-Năsăud, care a ameninţat miercuri că are o bombă în bagaj, imediat după îmbarcarea în avionul Cluj-Londra, este urmărit penal, iar pentru fapta sa riscă închisoare maximă de 10 ani.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a înregistrat imediat după incident dosarul penal şi a început urmărirea penală a bărbatului care a ameninţat că deţine o bombă, potrivit Mediafax.
”S-a dispus începerea urmăririi penale, numitul M.A. (pasager în cursa Cluj-Londra) are calitatea de suspect şi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de „comunicare de informaţii false, care pune în pericol siguranţa zborului”. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”,se arată într-un comunicat transmis de Parchetul Curţii de Apel.
Zborul cu destinaţia Londra Lutton care ar fi trebuit să decoleze miercuri dimineaţa la ora 5.55 de pe Aeroportul din Cluj a plecat cu aproape 3 ore întârziere, după ce un călător a spus că are o bombă în bagajul de cabină, iar oamenii legii au verificat aeronava
După verificări, oamenii legii au stabilit că alarma a fost falsă.