monitorulcj.ro Menu
Actualitate

La doi ani de la scandalul Eurovision, Clujul ar putea organiza în 2018 prestigioasa competiție muzicală

În 2015, etapa națională a Eurovision s-a desfășurat la Craiova, oraş condus la acea vreme de pesedista Lia Olguţa Vasilescu. Coincidenţă sau nu, Craiova era oraș contracandidat al Clujului în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

La doi ani de la scandalul legat de finala națională Eurovision, încă nu se știe cine este vinovat că Clujul a pierdut ocazia de a găzdui un eveniment cu mediatizare internaţională.

Situația s-ar putea schimba în 2018, după ce TVR a înregistrat mai multe adrese la Primăria Cluj-Napoca prin care și-a exprimat dorința de a organiza în orașul de pe Someș selecția națională Eurovision 2018 în perioada 19 ianuarie-11 februarie 2018.


Selecția națională Eurovision ar urma să aibă loc în Sala Polivalentă.

Primăria Cluj- Napoca ar uma să susțină financiar organizarea acestei competiții muzicale interne cu suma de 550.000 de lei de la bugetul local.


România a participat la Eurovision de 18 ori, debutând în concursul din 1994 și plasându-se pe locul 3 de două ori și anume în 2005 cu Luminița Anghel și Sistem și în 2010 cu Paula Seling și Ovidiu Cernăuțeanu, locul 3 fiind cea mai bună performanță a României la Eurovision. În 2017, România a fost reprezentată la Eurovision de clujeanca Ilinca Băcilă și Alex Florea care au obținut în finala de la Kiev poziția a șaptea, cu un total de 282 de puncte.

Începând cu introducerea semifinalelor din 2004, România se află printre cele 6 țări care nu au ratat nicio finală.


"Considerăm că prezența în Cluj-Napoca a unui eveniment de asemenea anvergură reprezintă una dintre cele mai însemnate modalități de promovare a municipiului nostru pe plan național și internațional", se arată într-o informare a Primăriei care se va discuta în ședința de Consiliu Local de săptămâna viitoare.

În anii precedenți, TVR a organizat selecția națională Eurovision în orașe precum Craiova și Baia Mare, de unde a beneficiat de sprijin financiar de 550.000 de lei, respectiv 150.000 de euro.


Potrivit TVR, bugetul total al Eurovision 2018 cuprinde atât cheltuielile pentru selecția națională, cât și participarea internațională de la Lisabona (Portugalia), iar valoarea lui este de aproximativ 1,82 milioane lei.

Eurovision a fost transmis în fiecare an încă de la inaugurarea sa în 1956 și este unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume. De asemenea, este unul dintre cele mai vizionate evenimente non sportive din lume, cifrele de audiență fiind estimate în ultimii ani la valori între 100 și 600 de milioane de telespectatori la nivel internațional.


Printre artiștii ale căror cariere internaționale au fost lansate în urma participării sau a victoriei la Eurovision se numără, printre alții, ABBA (locul 1 în 1974), Celine Dion (locul 1 în 1988) și Julio Iglesias (locul 4 în 1970).

CITEȘTE ȘI

Directorul TVR Cluj, somat să dea explicații în scandalul Eurovision

CITEȘTE ȘI

Meciul Cluj - Craiova, "aranjat" de PSD. Couţi în offside!

CITEȘTE ȘI

Eurovisionul trece, minciuna rămâne