Actualitate
200 clujeni şi-au făcut teste pentru depistarea hepatitei
Aproximativ 200 de clujeni şi-au făcut, în trei zile, teste gratuite pentru depistarea infectării cu virusului hepatitei C.
Testele se fac în perioada 1-6 august în cadrul unei campanii organizată de o companie de farmaceutice în colaborare cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România. Directorul Centrului Terra Med unde au loc testările, dr. Gelu Zegrean, a declarat că acţiunea vizează conştientizarea populaţiei asupra pericolelor hepatitei C. “Clujenii pot veni pentru testări gratuite între orele 7.00 şi 19.00, iar sâmbătă, 6 august, între orele 8.00 şi 14.00. Testele realizate prin prelucrarea sângelui relevă dacă o persoană a venit sau nu în contact cu virsul hepatitei C şi a dezvoltat anticorpi pentru această boală. Rezultatele se anunţă în 48 ore de la testare. În cazul unui rezultat pozitiv, persoanele sunt îndrumate spre medici specialişti”, a spus dr. Gelu Zegrean, citat de Agerpres. În prezent, în ţara noastră, hepatita C are o prevalenţă medie de 3,23%. Aproximativ 10% din persoanele infectate cu hepatită C nu cunosc modul în care au contactat boala. Virusul hepatic C poate fi contactat prin răni superficiale, contact sexual, tatuaje cu ace contaminate, folosirea comună a seringilor în cazul consumatorilor de droguri intravenoase, injecţii, transfuzii cu sânge sau produse din sânge. Potrivit sursei citate, analizele pot releva fie un stadiu incipient al hepatitei cronice C, cu prognostic favorabil pe termen lung, fie faza severă, cu niveluri ale enzimelor hepatice crescute, aceşti bolnavi dezvoltând, într-un final, ciroza hepatică. Printre simptomele hepatitei cronice C se numără oboseala, greaţa, scăderea poftei de mâncare, durerile musculare şi articulare.