monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Untold 2017. Cluj Arena şi-a atins capacitatea maximă. La Armin Van Buuren accesul pe stadion a fost restricţionat - VIDEO

Cel mai aşteptat concert de pe Cluj Arena în a treia zi de festival a fost al DJ-ului olandez Armin Van Buuren. Stadionul şi-a atins capacitatea maximă de 63.000 de persoane, accesul la concertul artistului fiind restricţionat.

Aflat pentru a treia oară la Untold, DJ-ul olandez Armin Van Buuren a reuşit să adune un număr record de persoane la concertul de pe Cluj Arena. Organizatorii festivalului spun că îsâmbătă noaptea capacitatea stadionului a fost atinsă, la concert fiind prezente 63.000 de persoane.

De altfel, la conferinţa de presă premergătoare festivalului, autorităţile spunea că stadionul Cluj Arena a fost autorizat pentru 63.000 de persoane.


Accesul pe stadion a fost restricţionat de forţele de ordine. Tribunele sunt pline, iar pe gazon nu ai loc să arunci un ac. Cei care nu au reuşit să intre pe stadion ascultă concertul de pe treptele exterioare ale stadionului.

Concertul lui Armin Van Buuren a început la ora 3.05.


La conferinţa de presă susţinuă înainte de show, DJ-ul olandez a spus că nu înţelege de ce este aşa de iubit de români.

“Este ca şi dragostea. De ce ne îndrăgostim de o persoană? Chestiunile acestea nu se explică, se simt”, a spus Van Buuren.


Cineva i-a transmit lui Armin Van Buuren că ar putea candida la preşedinţie având în vedere că în România este foarte iubit.

Artistul olandez s-a declarat impresionat de amploarea pe care o are festivalul Untold.


“Este doar a treia ediţie şi este unul dintre cele mai importante evenimente la nivel internaţional”, a spus artistul.

Pe scenă, artistul a spus că este bine să fie “înapoi acasă“. Armin Van Buuren a mixat şi piesa “In the end” a celor de la Linkin Park. Solistul Linkin Park, Chester Bennington, s-a sinucis în urmă cu câteva zile.


Anul trecut, Armin Van Buuren trebuia să susţină un concert de două ore, dar şi-a prelungit show-ul până la 7 dimineaţa.