monitorulcj.ro Menu
Actualitate

72 de cupluri de „aur”, premiate de primarul Sorin Apostu

Longevitatea în cuplu a fost premiată simbolic cu o diplomă, şi puţin mai pragmatic cu câte 500 de lei, atât de necesari pensionarilor.

Primarul Sorin Apostu a premiat ieri 72 de cupluri clujene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.

Fiecare cuplu a primit din mâna primarului o diplomă, dar şi un premiu în bani, în valoare de 500 de lei.

„Facem acum un gest simbolic prin care ne arătăm recunoştinţa faţă de dumneavoastră. Nu am fi avut astăzi ce să construim, nu am fi avut ce să reparăm dacă dumneavoastră nu aţi fi construit acest oraş”, le-a spus Apostu cuplurilor „de aur” ale Clujului.

Vasile (79 de ani) şi Maria Beldeanu (75 de ani) s-au numărat printre cuplurile premiate ieri de primar. Cei doi au povestit pentru monitorul ce au însemnat cei 50 de ani petrecuţi împreună. „Eu am venit repartizat la Cluj, cu serviciul. Aici ne-am cunoscut. Soţia era localnică şi uite aşa ne-am cunoscut”, povesteşte Vasile Beldeanu despre cum a ajuns să-şi cunoască consoarta, alături de care a sărbătorit 50 de ani de căsnicie în 19 decembrie anul trecut.

Nepoţii le bucură viaţa

„Avem o fată, care are doi copii frumoşi. Se spune că bunicii îşi strică nepoţii... Sunt ai noştri şi ne pare bine că îi avem, că altfel nu aveam cui lăsa apartamentul”, mai spune, glumind, Vasile Beldeanu.

Cei 50 de ani împreună au trecut repede, cu bune şi cu rele, mai adaugă cei doi clujeni.

Premiul în bani pe care l-au primit de la Primărie, va fi folosit de Vasile şi Maria Beldeanu pentru a-şi plăti cheltuielile de zi cu zi. „Facturile ne omoară”, admite bărbatul.

Banii de la Primărie, în „bugetul familiei”

Ileana (71 de ani) şi Liviu Sabău (75 de ani) formează un alt cuplu care a sărbătorit de curând „nunta de aur”. Evenimentul a fost marcat cum se cuvine în 15 martie anul acesta.

Anii împreună au trecut „şi greu şi uşor şi bine, cu de toate”, mărturisesc cei doi. Deşi anii au trecut peste ei, Liviu şi Ileana îşi aduc încă aminte cu claritate de felul cum s-au cunoscut. „Eu eram militar în termen, iar ea venea des la noi în casă pentru că era prietenă şi colegă cu soră-mea. Eu am venit acasă din concediu, ne-am cunoscut şi am rămas apoi împreună”, îşi aminteşte Liviu Sabău. Deşi au doi copii trecuţi de prima tinereţe, Liviu şi Ileana nu au nepoţi deocamdată. Cu banii de la Primărie nu îşi vor cumpăra nimic deosebit, ci pur şi simplu aceştia vor intra în bugetul familiei. „Avem o căsuţă la ţară, cu grădină şi mergem săptămânal acolo. Cheltuim bani şi cu maşina”, încheie cei doi.

Sorin Apostu | primar Cluj-Napoca

“Nu am fi avut astăzi ce să construim, nu am fi avut ce să reparăm dacă dumneavoastră nu aţi fi construit acest oraş”