monitorulcj.ro Menu
Actualitate

BĂTAIE la Untold. Tânărul care şi-a făcut poză cu Boc a fost lovit cu pumnii şi picioarele

Bogdan Pădurariu, tânărul din Cluj care şi-a făcut poză la Untold cu primarul Emil Boc sâmbătă dimineaţa în timpul show-ului lui Armin van Buuren, a fost agresat cu pumnii şi picioarele de participanţi la festival.

Bogdan Pădurariu, un tânăr informatician din Baia Mare, care lucrează la Cluj, și-a făcut sâmbătă o poză cu Emil Boc, la festivalul Untold. Duminică, acesta a fost bătut cu violență de trei tineri din București.

Fotografia alături de Emil Boc a devenit una virală pe Facebook și iniţial s-a crezut că bătaia primită de Pădurariu a avut legătură cu acel moment. Fotografia a fost făcută în cursul dimineții de sămbătă, iar Pădurariu a fost bătut sever duminică, noaptea la ora doi, de trei tineri, elevi din București.


Ulterior, informaticianul a cerut ajutorul internauților să afle identitatea acestora, deși aceștia erau deja duși la procuratură la prima oră a zilei de luni, scrie evz.ro.

Informaticianul Bogdan Pădurariu și avocatul acestuia au cerut sprijin celor care au văzut momentul agresiunii.


Pădurariu a povestit că se afla, singur, în zona scenei Alchemy și a fost atacat, în prima fază de un singur agresor, iar mai apoi au sărit la bătaie alții doi, fiind lovit cu pumnii și picioarele. Pădurariu a mai spus că și-a așteptat prietenii, care au mers să mănânce, și că la un moment dat, inainte de a începe să cânte trupa Pendulum, pe scena de la Alchemy a fost victima unei agresiuni, agresorii fiind mai mulți tineri. Pădurariu a povestit că unul dintre aceștia s-a împins în el, de două ori, și că după aceasta a urmat scena de violență, în urma căreia a suferit răni care necesită nouă zile de îngrijiri medico legale.

Surse judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca susțin că agresorii au fost identificați în primele minute de la momentul producerii agresiunii. ”Este vorba despre trei tineri din București, elevi, cu vârsta de 17 ani. După comiterea infracțiunii cu violență, mai mulți martori au solicitat sprijinul poliției. În zonă erau trei polițiștii de la Biroul Poliției Criminale Cluj-Napoca, care l-au reținut pe unul dintre agresori. Apoi, au venit și ceilalți doi, dar au fost recunocuți de aceiași martori și reținuți și ei”, spune anchetatorul.


Cei trei sunt David Long, Andrei Staicu și Radu Birlică din București.

Reprezentanţii IPJ Cluj susţin că în noaptea incidentului au fost identificaţi agresorii, care sunt cercetaţi în stare de libertate.


Conform unui comunicat al IPJ Cluj, agresorii au fost identificați în aceeași noapte.

„Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe. La data de 7 august, în incinta festivalului Untold, un bărbat de 25 de ani din Cluj-Napoca a fost agresat de mai multe persoane. Poliţiştii au identificat agresorii, stabilind că este vorba despre trei tineri, din Bucureşti, cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani. Faţă de aceştia continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe”.