monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Moussa Oukabir, un adolescent de 17 ani, identificat drept principalul autor al atacului terorist de la Barcelona. Suspectul este în libertate

Presa spaniolă relatează că autorităţile sunt în căutarea lui Moussa Oukabir, despre care se crede că ar fi şoferul autoutilitarei folosite în atacul terorist de la Barcelona, informează site-ul postului BBC News.

Suspectul, în vârstă de 17 ani, este considerat drept "principalul suspect", potrivit cotidianului El Mundo.

Moussa este fratele lui Driss Oukabir, un bărbat suspect că ar fi închiriat vehiculul folosit în atentat, care s-a predat poliţiei după ce autorităţile i-au făcut publică identitatea.


Potrivit cotidianului La Vanguardia, Driss Oukabir susţine că documentele sale au fost furate şi el se afla în localitatea Ripoll în momentul producerii atacului de la Barcelona. Acesta a mai precizat că este posibil ca actele găsite în vehicul să fi fost furate de fratele lui.

Autorităţile spaniole cred că opt persoane au fost implicate în comiterea atacului de la Barcelona, a anunţat un oficial catalan, care a precizat că membrii celulei teroriste plănuiau să folosească canistre cu gaz, informează agenţia de ştiri Reuters.


Oficialul catalan Joaquim Forn a declarat că există informaţii care ar indica faptul că autorii ar fi avut intenţia să folosească canistrele în atacul cu vehicul de la Barcelona.

"Prioritatea în acest moment este să stabilim identitatea acestor persoane, să dovedim şi să determinăm relaţia între diferitele persoane implicate, cei care au luat autoutilitara şi cei care au reuşit să scape", a mai declarat oficialul catalan.


Autorităţile spaniole au reţinut cel puţin trei suspecţi în acest caz, în timp ce cinci indivizi consideraţi că ar avea legătură cu atacul de la Barcelona au fost împuşcaţi mortal de poliţie în cursul unui incident de securitate în oraşul Cambrils. Poliţia continuă să-l caute pe şoferul vechiului care a comis atacul de la Barcelona, atentat revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic.