monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Provocare pentru Primăria Cluj. Cum se va face deszăpezirea pe benzile dedicate.

În urmă cu o săptămână, Primăria Cluj-Napoca a dat în folosinţă banda dedicată pentru transportul în comun în zona centrală, pe relaţia Est-Vest, cu o lungime de 1,6 kilometri.

Primarul Emil Boc a explicat marţi la radio despre unele provocări pe care implementarea acestor benzi dedicate le presupune, cum ar fi modalitatea în care se va face deszăpezirea.

“Concluziile (n.red. despre avantajele implementării benzii dedicate) vor fi după ce va ajunge traficul la capacitate maximă. Deocamdată, am finalizat tot ce înseamnă marcaje, dotări, sincronizări ale semafoarelor. Culegem puncte de vedere. De la taximetrişti, ce putem îmbunătăţi. Am găsit o soluţie acolo pe Memorandumului ca între orele 23.00 şi 04.00 să poată aştepta clienţii pe bandă dedicată, după ce se opreşte transportul în comun. Standul de la Sora l-am mutat pe strada David Ferenc şi este funcţional, este în regulă. Eu susţin ca taximetrele să poată circula pe banda de transport în comun la momentul la care vom aprecia că lucrurile au intrat în normalitate şi toată lumea s-a obişnuit cu banda dedicată şi o cunoaşte. Analizăm şi ce vom face la iarnă când va veni zăpada şi stâlpişorii aceia probabil vor trebui luaţi ca să se poată face deszăpezirea. Trebuie lăsată lumea să se obişnuiască cu această bandă dedicată, să fie super marcată din toate punctele de vedere, atunci când va trebui să luăm stâlpişorii pe parcursul iernii să putem face deszăpezirea”, a explicat primarul.


Acesta a adăugat că “banda dedicată aduce avantaje pentru cei care circulă cu transportul în comun şi dezavantaje pentru cei care circulă cu maşini”.

“Dacă vom vedea autobuzele folosite, înseamnă că banda dedicată şi-a atins scopul. Maşinile de urgenţă sunt extrem de încântate de faptul că această bandă dedicată le permite să ajungă la incendii, s-au salvat vieţi prin minutele salvate în trafic. De aceea am pus-o în circulaţie cu minim două săptămâni înainte de începerea şcolii să vedem aceste nunaţe care apar în teren şi probabil pe simulare nu au fost atât de riguros precizate”, a mai spus Boc.


La nivelul municipiului Cluj-Napoca sunt înmatriculate 146.000 de maşini. Traficul rutier din anul 2017 a crescut cu 40% faţă de anul 2013.

În Cluj-Napoca mai funcţionează o bandă dedicată pentru transportul în comun pe axa Vest – Est, de la Primăria Cluj-Napoca spre cartierul Mărăşti, precum şi una din Piaţa Cipariu spre Regionala CFR.


Primarul Emil Boc a mai anunţat că în perioada următoare vor începe demersurile pentru crearea unei benzi dedicate pentru transportul în comun și în Mănăștur.

Boc spune că urmează să fie făcute studii suplimentare, măsurători, dezbatere publică și abia apoi să se treacă la lucrările efective.