monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Programul zborurilor operate de pe Aeroportul Cluj în luna septembrie – DOCUMENT

Aeroportul Internațional "Avram Iancu" Cluj aduce la cunoștința persoanelor interesate care urmează să călătorească în scop personal, turistic și de afaceri, programul zborurilor operate din și spre Cluj-Napoca, valabil pentru perioada 1 – 30 septembrie.

Principalul element de noutate care vizează mișcările aeroportuare din prima lună a Toamnei 2017 îl constituie reluarea zborurilor operate de către compania aeriană Tarom pe ruta Otopeni-Cluj-Otopeni, cu o frecvență de 5 zboruri pe săptămână. Astfel, clujenii care doresc să ajungă în capitala României au posibilitatea programării zborului după un orar extrem de flexibil, în intervalul 6.15 și 19.00.

În prezent, de pe Aeroportul Internațional "Avram Iancu" Cluj sunt operate, în mod regulat, peste 40 de destinații, către 21 de țări din Europa și Orientul Mijlociu, numărul acestora fiind într-o continuă evoluție datorită adresabilității tot mai crescute a pasagerilor care aleg să zboare din/spre Cluj.


Totodată, programul de vară al zborurilor charter, aflate în operare și în această perioadă, cuprinde zece destinații turistice, din trei țări: Grecia (Zakynthos, Rhodos, Corfu, Heraklion, Thessaloniki, Skiathos, Chania, Santorini), Hurghada (Egipt) și Turcia (Antalya).

În atașament, vă invităm să consultați programul zborurilor.

Etichete: orar zboruri