monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Profesorul de la UTCN care lua mită de la studenţi a fost reţinut pentru 24 de ore

Profesorul universitar Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), prins, sâmbătă, în flagrant în timp ce lua mită de la studenţi, a fost reţinut pentru 24 de ore în urma unei decizii a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, având calitatea de suspect.

Avocatul lui Ioan Ardelean, Alexandru Rîşniţă, a declarat, sâmbătă noaptea, că în dosarul lui Ioan Ardelean nu există niciun martor, ci doar mai mulţi suspecţi.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a decis reţinerea pentru 24 de ore a clientului meu pentru luare de mită, acesta având calitatea de suspect, nu de inculpat, alături de alte 11 persoane care au aceeaşi calitate în dosar. Din punctul meu de vedere, deoarece nu există probe care să atragă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de clientul meu, nu cred că se poate dispune o altă măsură preventivă. Cert este că adevărul va ieşi la iveală. Să vedem ce probe vor mai aduce procurorii de caz. Nu există niciun martor la dosar, doar suspecţi. Vom contesta reţinerea”, a spus Rîşniţă, citat de Mediafax.


Întrebat dacă Ioan Ardelean va fi prezentat, duminică, instanţei Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă, avocatul a răspuns că acest lucru nu este o certitudine.

Ioan Ardelean este profesor universitar la Facultatea de Mecanică a UTCN, Departamentul de Mecatronică şi Dinamica Maşinilor.


Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul UTCN, Ardelean deţine jumătate din două terenuri de 1.600 mp, respectiv 600 mp, jumătate dintr-o casă de locuit de 205 mp şi dintr-un apartament şi un autoturism Ford Focus cumpărat în 2015.

De asemenea, are două conturi bancare în euro de 3.900 euro, respectiv 14.700 euro, şi unul de 150.000 de lei. Ioan Ardelean a câştigat anul trecut din salariul de profesor universitar la UTCN peste 135.000 de lei.


Surse judiciare au declarat că două percheziţii au avut loc, sâmbătă, în biroul unui cadru didactic de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi la locuinţa acestuia, după o acţiune de flagrant in timpul căreia profesorul ar fi primit 450 de euro mită de la mai mulţi studenţi pentru a-i trece examenele din sesiunea de restanţe.

În biroul lui, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au găsit două mii de euro în bancnote de câte 50 de euro, dar şi mai multe plicuri cu numele unor studenţi.


Ardelean a recunoscut că studenţii i-au lăsat bani, afirmând că i-a ajutat şi consultat în diferite ocazii.