monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mai mulți clujeni, printre care și un copil, blocați pe un drum din cauza copacilor căzuţi

Opt persoane, printre care şi un copil, au fost blocate duminică noaptea pe un drum între localităţile clujene Valea Drăganului şi Lunca Vişagului, din cauza arborilor doborâţi de vânt, salvamontişti şi jandarmi intervenind pentru recuperarea acestora.

sursa foto info trafic cluj

"Au fost blocaţi aseară din cauza arborilor căzuţi pe drumul de acces şi au rămas în autoturisme. Drumul a fost blocat pe o lungime de aproximativ 7 kilometri, iar în sprijinul lor s-a deplasat o echipă de Salvamont şi un echipaj de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi. Dimineaţă au ajuns colegii de la jandarmi la ei şi au recuperat patru persoane. Două persoane au refuzat transportul. Iniţial au fost opt persoane, dar se pare că două s-au întors pe alt drum de acces, înspre Bihor. Doar drumul spre Cluj a fost blocat", a declarat luni purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Ciprian Cornea.

Din cauza vântului puternic de duminică seară, o parte din acoperişul Spitalului din Huedin a fost afectat, iar o parte a oraşului a rămas fără curent electric, ca şi comuna Floreşti, aflată în vecinătatea municipiului Cluj-Napoca.


Cel mai grav afectată de furtună a fost zona de munte a judeţului, dar nu au fost înregistrate victime.

De asemenea, în urma furtunii au fost avariate şi câteva autoturisme.