monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Boc face metrou la Cluj în următorii 15 ani. “Nu sunt gogoşi”

Primarul Emil Boc a declarat că în 10 - 15 ani Clujul ar putea avea un metrou, pe ruta Florești-Apahida.

sursa foto cotidianul.ro

Creşterea continuă a populaţiei Clujului şi a zonei metropolitane aduce, din nou, în discuţie necesitatea construirii unei linii de metrou. Primarul Clujului recunoaşte că din bugetul Primăriei nu poate fi realizat acest lucru şi că singura soluţie este contractarea unui credit.

Boc spune că pentru o circulaţie decentă în municipiul Cluj-Napoca este necesară construirea unei linii de metrou între Floreşti şi Apahida “cu 3-4 staţii”. Edilul a afirmat că, deşi este criticat de fiecare dată când aduce în discuţie necesitatea construirii unei linii de metrou, acest subiect nu mai poate fi evitat.


”Ţineţi minte cât de mult am fost criticat când am lansat, când am discutat această propunere pe care noi în primărie o purtăm de multă vreme cu privire la metrou. Nu va putea fi evitată discuţi aceasta că unii ne critică că unii sunt de acord, este o altă problemă. Clujul celor 500.000 de oameni care este aproape, cu Floreștiul, zona metropolitană, cu tot ce intră şi ce iese în Cluj, aproape acum suntem la 500.000. mergem, încet, încet în creştere. Peste 10 ani Clujul nu va putea evita această discuție de a avea măcar o linie de metrou. Noi am decis la nivelul Primăriei să pornim un studiu de prefezabilitate care să ne spună traseul, costurile, modalitățile de finanțare și cum poate fi realizat acest lucru. Valoarea unui asemenea metrou este destul de ridicată, costă câteva sute de milioane de euro. Dacă bugetul Clujul este 275 - 300 de milioane de euro, din care două treimi numai intră și iese din buget pentru profesori, la asistență socială etc. și rămâne o componentă mică, mult sub 100 de milioane de euro pentru ce înseamnă partea de întreţinere a oraşului, investiţii, noi, din bugetul oraşului nu ne vom putea permite să finanţăm metroul. Atunci trebuie gândit un plan de finanţare multianual pe 20 - 25 de ani dacă se poate, o chestiune multianuală, în care să ai în vedere realizarea unei linii așa cum am zis din Florești până în Apahida, asta să fie linia principală, iar după aceea, la un moment dat, să faci şi alte linii de conexiune care ne vor permite să trecem la un alt nivel a ceea ce înseamnă zone pietonale în centrul Clujului, piste de biciclete, transport relaxat pentru cetățeni. Oamenii vor putea circula lejer dintr-o parte în alta a oraşului”, a spus primarul marţi dimineaţa la un post de radio.

El spune că planurile sale nu sunt nici „gogoşi”, nici „poveşti”.


“Mulți spun că aceste planuri sunt futuriste, că sunt gogoși, că sunt poveşti. Nu va putea fi evitată această discuție. Clujul merge în această direcţie. Nu o facem noi, o va face altcineva. Va trebui făcută la un moment dat. Astăzi nu avem resursele financiare să putem porni, dar facem studiile de prefezabilitate, fezabilitate, proiectare, după aceea se va trece la faza pregătirii schemei financiare pe 25, chiar 30 de ani. Prima dată faci un tronson și apoi altul, astfel încât în 10 - 15 ani să ai un metrou realizat la Cluj. Cred că nu trebuie evitată discuţia asta. La 400.000 de locuitori nu îți trebuie metrou, dar când ai trecut de 500.000 spre un milion sunt oraşe care îşi asigură mobilitatea urbană prin metrou. Studiul de prefezabilitate îți spune dacă este nevoie de un metrou, iar apoi treci la contractarea împrumutului, la  proiectare și execuţie. Execuția este acum mult mai facilă pentru că s-au inventat atâtea mijloace de lucru în subteran și se lucrează mult mai uşor, fără atâtea complicaţii ca la suprafaţă. Dacă te uiti la Londra sau la New York, au 3 nivele de metrou. Cu Tamisa în spate au reuşit să facă 3 nivele de metrou”, a mai spus Emil Boc.