monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sindicaliştii din învăţământ ies în stradă

Sindicaliştii din învăţământ ies în stradă

Sindicatul Liber aI Învăţământului Preuniversitar Clujean afiliat Ia Federaţia Sindicatelor Libere clin învăţământ a decis ca în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă salariaţii din învăţământ, incepând cu 2 octombrie 2017 va incepe formele de protest.

Amintim câteva dintre nemulţumirile acestora:
1. Tergiversarea elaborării proiectului unei noi legi a educaţiei, conform Programului de Guvernare
2. Programele şcolare sunt învechite şi neadaptate cerinţelor de pe piaţa muncii.
3. Pozizionarea funcţiilor didactice în grilele Legii salarizării.
4. Calculul incorect al sporurilor.
5. Necuprinderea în Legea bugetului de stat pentru anul 2017, a sumelor necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti.
6. Subfinanţarea educaţiei.

7 . Cuantumul pensiilor celor care au lucrat în învăţământ.


Astfel, luni, 2 octombrie, între orele 12.00-14.00, concomitent cu pichetările din reşedinlele de judeţ, se va organiza o pichetare a Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, finalizată cu înmânarea unui memoriu către prefect.

“Membrii noştri din sindicat reclamă foarte multe nedreptăţi. Suntem foarte nemulţumiţi că în anul 2017 sumele cuvenite pe plata sentinţelor judecătoreşti nu au fost cuprinse în anul acesta bugetar.


Mai mult de atât, trebuie să recunoaştem că colegii noştri sunt nemulţumiţi de cuantumul foarte mic al creşterii salariale, al salariilor nete care vor intra de anul viitor. A rămas că în 1 ianuarie va fi o creştere de 4% net urmată în luna martie de altă creştere de 25%. Or dacă ne uităm în programul de guvernare şi la multele promisiuni care ni s-au făcut, ştim foarte bine că trebuia să fie o creştere din iulie cu 20% plus în 2018, în ianuarie, o creştere de 25%, nicidecum de 4%”, spunea recent  Lucia Cojocaru, liderul FSLI Cluj.