monitorulcj.ro Menu
Actualitate

DUPLICITATEA lui Alin Tişe. Preşedintele CJ recunoaşte POLUAREA de la Pata Rât, că SĂNĂTATEA clujenilor e în pericol, la fel şi CENTURA. Cine este acum INCOMPETENT?

Prefectura şi reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă vorbeau încă din luna august de posibilitatea afectării centurii Clujului, a stării de sănătate a populaţiei şi a creşterii cantităţii de levigat de la Pata Rât în urma alunecărilor de deşeuri. Atunci, Alin Tişe i-a numit pe toţi incompetenţi. Acum, cere declararea stării de alertă la Pata Rât.

“Având în vedere situația existentă la Pata Rât, în calitate de vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a solicitat Prefectului convocarea în regim de urgență a CJSU în vederea declarării stării de alertă la Pata Rât”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Cluj.

Consiliul Judeţean susţine că această solicitare este motivată de faptul că:


 - Studiile geo efectuate indică faptul că printre cauzele alunecărilor de deșeuri de la rampa veche de la Pata Rât se numără inclusiv ploile, apa infiltrată în decursul anilor precum și cantitățile semnificative de apă folosită la intervențiile de urgență ale I.S.U. pentru stingerea incendiilor spontane.

 - Apa acumulată în adâncimea rampei determină o creștere substanțială a cantității de levigat, fapt de natură a genera poluare cu efecte asupra stării de sănătate a populației.


“În acest context, al creșterii cantității de apă acumulată acum, există riscul real ca aceasta să determine alte alunecări necontrolabile de deșeuri care pot afecta inclusiv centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca”, se mai arată în documentul citat.

În urmă cu trei luni, la rampa de gunoi de la Pata Rât au avut loc ample alunecări ale deşeurilor, blocându-se şi albia pârâului Zăpodie. Autorităţile vorbeau de o acumulare de levigat pe 3 hectare, în cantitate de 6.000 metri cubi, iar rezultatele analizelor de laborator al lichidului toxic arată existenţa unui fenomen de poluare, cu depăşiri ale valorilor legale şi de 750 de ori.


“Centura nu este afectată în momentul de faţă, dar dacă vor veni debite masive pe albie, este o posibilitate să erodeze undeva în preajma centurii. Beneficiarul stă şi nu face nimic corespunzător în privinţa levigatului. Îl lasă să curgă. Am primit informarea că în ultima perioadă între 1 şi 108 litri pe secundă este debitul, variabil. Singura responsabilitate îi revine Consiliului Judeţean”, spunea în luna august prefectul Clujului Aurel Cherecheş.

Imediat după acest episod, Alin Tișe a sărit la gâtul prefectului Aurel Cherecheș pe care l-a numit "incompetent profesional".


“Prefectul a făcut două declaraţii halucinante. A declarat că poluarea este în zonă de 108 litri pe secundă, în realitate este o poluare de 5 litri pe secundă. Este o declaraţie aberantă care nu face altceva decât să panicheze oamenii. A fost o furtună într-un pahar de apă pentru a panica oamenii. Din punct de vedere tehnic, ştim ce măsuri trebuie luate. Nu voi permite niciodată unui prefect nepriceput și fără cunoașterea problemei să dea lecții, care nu a înțeles nimic”, spunea la acea vreme Tişe.

"Îi asigurăm pe clujeni că CJ Cluj a luat toate măsurile necesare, în regim de urgență, dispuse de specialiști și că acum se desfășoară o expertiză tehnică care va da o soluție. Declarațiile halucinante ale Prefectului, că e pusă în pericol centura, sunt iresponsabile, făcute de o persoana incompetentă și de rea-credință", a încheiat Tișe.