monitorulcj.ro Menu
Actualitate

RO-ALERT, sistemul care te anunţă în timp real dacă te afli într-o zonă de pericol

Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență RO-ALERT va fi implementat pe teritoriul României în scopul prevenirii pierderii de vieți omenești ca urmare a fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase, stabilește o ordonanță de urgență adoptată joi de Guvern.

Potrivit unui comunicat al Executivului, prin acest sistem vor fi transmise populației mesaje de avertizare în timp real, prin intermediul tehnologiilor moderne din domeniul comunicațiilor și tehnologiei informațiilor.

Sisteme similare și-au dovedit eficiența în SUA, Olanda, Lituania, Franța, Germania și Belgia.


Guvernul precizează că RO-ALERT are o serie de avantaje: transmiterea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent prin intermediul rețelelor operatorilor de telefonie mobilă; transmiterea rapidă a mesajelor către toți utilizatorii aflați în arealul amenințat chiar în condiții de congestie a rețelelor operatorilor de telefonie mobilă; afișarea instantanee a mesajelor pe ecranul terminalului mobil fără a fi necesară vreo intervenție a utilizatorului; repetarea ciclică a mesajelor de alertare la intervale de timp configurabile; receptarea mesajelor de avertizare și de către terminalele aflate în roaming; acuratețea mesajelor de avertizare, formulate doar pe baza informațiilor furnizate de surse autorizate.

Sistemul va fi pus în aplicare de către MAI, prin IGSU, cu suportul tehnic al STS, și va fi operat de structurile cu funcționare 24/24 ale IGSU și ale structurilor subordonate acestuia. Ca sistem de backup, Departamentul pentru Situații de Urgență va dispune de un terminal cu aceleași funcționalități.


Secretarul de stat — șef al DSU din MAI este desemnat responsabil pentru coordonarea tuturor activităților care privesc finanțarea, derularea procedurii de achiziție, livrarea și punerea în funcțiune a RO-ALERT, se precizează în comunicat.

Achiziția echipamentelor hardware, a aplicațiilor software și a serviciilor de instalare și punere în funcțiune aferente, necesare pentru implementarea RO-ALERT, va fi realizată de IGSU în regim de urgență, prin procedura de negociere fără publicare prealabilă.


"Realizarea achiziției în regim de urgență are scopul să preîntâmpine pierderea de vieți omenești și producerea de pagube materiale în cazul în care ar avea loc fenomene meteo periculoase. Pentru realizarea achiziției, Guvernul a alocat prin ordonanța de urgență adoptată astăzi 30,4 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în bugetul MAI, pentru IGSU. Diferența dintre această sumă și valoarea contractului de achiziție publică încheiat în urma procedurii de atribuire se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la sfârșitul anului", menționează comunicatul citat.