monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Căpușa” Mircea Avram, în conflict de interese tocmai cu Aeroportul

„Căpușa” Mircea Avram, în conflict de interese tocmai cu Aeroportul

Președintele Consiliului de Administrație al Aeoportului Internațional Cluj-Napoca, Mircea Avram, este abonat la banii instituției. Să fie oare acesta motivul pentru care vrea să scape de toată conducerea Aeroportului?

Un document - pe care îl puteți citi alăturat - demonstrează fără nici o îndoială cum președintele CA al Aeroportului, Mircea Avram, are contracte tocmai cu Aeroportul. Pentru publicitate prin pseudo-ziarul online pe care nu îl citește nimeni, Mircea Avram a primit în anul 2016 suma de 9.000 de lei+TVA. La acea dată, Avram era deja președinte al CA al Aeroportului, ceea ce îl pune în conflict de interese tocmai cu instituția ale cărei interese se jură astăzi că le apără.

Potrivit informațiilor disponibile la ora redactării acestui articol, contractul ar fi încă în vigoare. Pe site, mai are publicitate la Tetarom și UniversT, ambele subordonate Consiliului Județean.


Site-ul, pe care Avram îl numește pompos „televiziune online”, nu are niciun fel de contorizare a traficului și, potrivit unui site de verificare a traficului are sub 50 de vizitatori unici pe zi. „Recordul” de audiență (282 de unici!) a fost atins în 8 mai 2017.

Vă reamintim că, același Mircea Avram, și-a ”tras” sediu pentru site la Cluj Arena, subordonată tot Consiliului Județean, pentru care plătește lunar 250 de lei.


Antreproiect Avram SRL este o firmă care îi are ca asociați pe Avram Cornelia (soția lui Mircea Avram) și Crăciunaș Raveca (recent asociat unic la Avram Company SRL, firma care a deținut domeniul de internet cluj-am.ro, societate deținută inițial de Avram Cornelia, care în 2010

i-a cesionat 90% din părțile sociale soțului Mircea Avram, pentru ca, ulterior, asociat unic să devină Crăciunaș Raveca).