monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Guvernul a aprobat înfiinţarea Avocatului Copilului. Instituţia se va ocupa exclusiv de protecţia drepturilor minorilor

Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, înfiinţarea Avocatului Copilului, care se va ocupa exclusiv de protecţia drepturilor copilului, în cadrul Avocatului Poporului.

Guvernul a aprobat înfiinţarea Avocatului Copilului. Instituţia se va ocupa exclusiv de protecţia drepturilor minorilor

Membrii cabinetului au adoptat un proiect de lege care modifică şi completează Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului şi dă posibilitatea copiilor să facă plângeri direct Avocatului Copilului.

”Până acum, problematica drepturilor copilului era inclusă într-un domeniu mai larg care viza copiii, familia, tinerii, pensionarii şi persoanele cu handicap. Noua structură va putea primi şi soluţiona plângerile individuale făcute de copii sau de reprezentanţi ai acestora faţă de instituţii publice din domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei speciale a copilului. Ulterior, Avocatul Copilului va verifica instituţiile publice reclamate”, transmite Guvernul.


De asemenea, Avocatul Copilului va avea ca atribuţie realizarea de studii şi evaluări privind gradul în care autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, dar şi specialiştii sau persoanele fizice din România respectă, în fapt, drepturile copilului.

Pentru funcţionarea Avocatului Copilului vor fi înfiinţate 18 noi posturi, începând cu 1 ianuarie 2018, dintre care patru posturi în aparatul central al Avocatului Poporului şi câte un post pentru fiecare birou teritorial. Persoanele respective vor instrumenta exclusiv dosarele şi cazurile care vizează problematica drepturilor copilului.


”Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul respectă recomandarea de ţară făcută României de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului de la Geneva, având în vedere că instituţia Avocatului Poporului este organizată şi funcţionează în conformitate cu Principiile de la Paris, conform cărora statele membre sunt încurajate să creeze sau să consolideze instituţiile naţionale, cărora să le confere un mandat cât mai amplu posibil în promovarea şi protecţia drepturilor omului”, precizează sursa citată.  (Mediafax)

Etichete: guvern