monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Academia Română acuzată de rasism şi antisemitism

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a solicitat Academiei Române să schimbe din DEX definiţia unui cuvânt considerat insultător la adresa evreilor şi să specifice clar că este vorba de un termen peiorativ, potrivit New York Times.

 

Academia Română nu a primit nicio solicitare cu privire la vreun cuvânt din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) a cărui definiţie este considerată antisemită, a declarat academicianul Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei. “Nu am primit nimic la Academia Română. Când o să primim, o să discutăm. Dar nu poţi să scoţi un cuvânt din limba română. O să avem grijă în noile ediţii să reformulăm în aşa fel încât să nu creeze suspiciuni”, a spus lingvistul Marius Sala, director al Institutului de Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti”,  citat de Mediafax

Ţigani: “oameni cu apucături rele”

În ultimele săptămâni, organizaţiile de apărare a drepturilor romilor au acuzat Academia Română de rasism în cazul cuvântului “ţigan”, a cărui definiţie implică şi explicaţia “persoane cu apucături rele”. Academia Română nu a răspuns imediat la solicitarea de a comenta acest aspect, se mai spune în material. Csaba Ferenc Astalosz, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a primit, de asemenea, o copie a scrisorii, a spus că este de acord cu Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului. “Cererea lor este justificată. Cuvântul trebuie să arate sensul real, că acesta este peiorativ, că este rasist, atât în cazul evreilor, cât şi al romilor”, a mai spus Csaba Ferenc Astalosz, informează Mediafax