monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Manifest împotriva plagiatului, la Cluj

Sură foto: ziare.com

Sătul de cenzura impusă, Președintele Asociației Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitată (GRAUR), Dorin Isoc, lansează „Manifestul academin pentru integritate” de la Cluj.

Profesorul universitar Dorin Isoc a fost revoltat când i s-a cerut să cenzureze în cadrul unui eveniment informațiile despre plagiatori și lucrările acestora, dar și despre mediul academic din care provin.

„Cenzurarea s-a realizat când un participant al unui eveniment științific internațional, care urma să aibă loc în România, a intervenit în fondul articolului depus pentru prezentare și a solicitat:”...sugerăm autorului să anonimizeze persoane, universități, reviste, etc. întrucât nu este cu necesitate important și relevant pentru conținutul științific al lucării acest aspect. Astfel de informații ar putea fi găsite pe site, dacă cineva dorește, poate să le caute”. Organizatorii evenimentului științific au fost de acord cu acest punct de vedere al acestuia. Eu am considerat că acestă solicitare este o manifestare de cenzură și afectează dreptul legitim la expresie și expunere conformă a analizei unui fenomen social real și am refuzat înlocuirea, de exemplu, a denumirii ”Academia Română” cu „A.R” sau folosirea pentru „Universitatea Vasile Alecsandri Bacău” a unei alternative ca UVA X”, explică Dorin Isoc, potrivit Ziar de Cluj.


Astfel, genul acesta de cenzură împiedică dezvăluirea unor erori importante, precum ar fi plagiatul Laurei Codruța Koveși sau cel al lui Mihai Tudose.

Cu alte cuvinte, o astfel de cenzură împiedică dezvăluri precum plagatul Laurei Codruța Koveși sau al lui Mihai Tudose. 


„Plagiatul este o faptă socială perfidă aparent nevinovată care produce rețele de non-valoare intelectuală și rețele de influență socială deosebit de active și agresive.

Se pune în evidență pentru prima dată, cu fapte și cifre că, cel puțin în România, PLAGIATUL este sprijinit de autoritățile statului. Este deosebit de dificil de justificat lipsa de atitudine a Academiei Române, care se alătură acțiunilor, vădit criminale ale universităților și Ministerului Educației(...).


Societatea nu poate rămâne pasivă. Ca linie fermă, plagiatul poate fi menținut sub control numai prin educație. Acest lucru este posibil doar dacă profesorii, instituțiile statului și societatea civilă vor cu adevărat. Prin consecință, menținerea situației actuală devine un atentat la economia națională și securitatea țării”, a explicat Dorin ISOC, relatează Ziar de Cluj.

Președintele GRAUR a întocmit o broșură intitulată „Plagiatul clădește corupția. Corupția surpă societatea” unde este prezentat modul în care i s-a cerut să nu dezvăluie identitatea cadrelor universitare care au plagiat. De asemenea, discută despre fenomen, despre cauzele lui, efectele pe care le produce la scară largă, complicii, dar și soluții.