monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ne îmbolnăvesc porumbeii și ciorile care zboară deasupra Clujului?

Porumbeii și ciorile care „locuiesc” în Cluj-Napoca au ajuns un motiv de îngrijorare pentru unii clujeni, care se tem pentru sănătatea lor. Ornitologii spun că nu ar trebui să ne panicăm.

Porumbei

În Cluj-Napoca, porumbeii sunt una dintre atracțiile principale. Cu covrigi sau niște pâine uscată, clujenii merg în Piața Unirii și îi hrănesc. Îi admiră cum ciugulesc, cum se „ceartă” pentru un miez de pâine. Uneori se adună zeci, poate chiar sute, iar momentul în care își iau zborul este unul impresionant.

Ciorile pe de altă parte, nu sunt printre cele mai apreciate păsări. Fiind omnivore, mănâncă orice, fără pretenții, motiv pentru care cel mai accesibil loc din care pot face rost de hrană este groapa de gunoi. Cu toate că își fac veacul mai mult în acea zonă, uneori se îndreaptă și spre oraș.


Deși sunt păsări comune, cu care fiecare dintre noi este obișnuit, din ce în ce mai multe persoane încep să tragă semnale de alarmă. Se tem că sănătatea lor ar putea fi pusă în pericol de aceste păsări care ar putea să poarte pe aripile lor microbi.

„Ciorile și porumbeii au invadat orașul nostru. Ciorile merg ziua deasupra gropii de gunoi și seara se întorc în oraș. Porumbeii, de asemenea, sunt ca șobolanii. Pe lângă acestea enumăr dezechilibrul ecologic pe care înmulțirea exponențială a acestor păsări o are și distrugerea acoperișurilor clădirilor din oraș. Au fost metropole în lume care au scăpat de aceste probleme prin introducerea în fauna orașului a uliilor porumbari și a șoimilor călători, prădători naturali ai ciorilor și porumbeilor”, a scris Alina Grigore pe un site de reclamații și sesizări.


Ornitologii susțin însă că nu ar trebui să fie motive de îngrijorare în rândul clujenilor. Cu toate că există posibilitatea ca aceste păsări să transporte boli, oamenii ar trebui să fie mult timp în contact direct cu ele pentru a se îmbolnăvi.

„Din cauza porumbeilor este posibil să ne îmbolnăvim. Ei pot fi vectori deci pot transporta boli contagioase, dar oricum șansele de a ne îmbolnăvi sunt minime, atâta timp cât există un minim de igienă. Atunci nu va fi o problemă niciodată, dacă nu dormim cu porumbeii. În ceea ce privește ciorile, eu nu știu de niciun caz concret în care ar fi transmis ceva boală. Teoretic ar fi posibil fiindcă ele caută hrană între gunoaie și apoi vin în oraș, dar nu intră în contact direct cu oamenii. Deci nu au cum să îi îmbolnăvească, a spus Szabo Zoltan, ornitolog în cadrul Societății Ornitologilor din România.

Etichete: boli ciori ornitolog