monitorulcj.ro Menu
Actualitate

"Duios levigatul trecea". Autorităţile îşi împart responsabilităţile

După anunţul preşedintelui Consiliului Judeţean Alin Tişe că nu îl mai interesează să rezolve problema levigatului de la Pata Rât, Prefectura şi Apele Române s-au scandalizat.

sursa foto ziardecluj.ro

Consiliul Judeţean Cluj "se spală pe mâini" de levigatul de la Pata Rât şi pasează responsabilitatea în ograda altor instituţii. Dacă în urmă cu câteva zile preşedintele Consiliului Judeţean Cluj vorbea despre faptul că va stopa scurgerea de levigat până anul viitor, acum Alin Tişe a luat o decizie radicală. Nu numai că în zonă nu va mai fi adusă o staţie cu osmoză inversă pentru tratarea apei, ci Consiliul Judeţean nici nu se va mai ocupa pentru rezolvarea poluării prin niciun mijloc.

Dacă Prefectul județului nu i-a aprobat instituirea stării de urgență, cheltuiala pentru o stație de levigat care “nu este prevăzută în contract cu constructorul” nu poate fi făcută, apreciază președintele CJ Cluj.


Prefectul județului Cluj, Aurel Cherecheș, spune că ”din punct de vedere legal, singurul gestionar al problemei de la Pata Rât este Consiliul Județean

Şi Administrația Bazinală a Apelor Someș-Tisa (ABAST) arată spre Consiliul Judeţean, ca singurul responsabil de dezastrul toxic de la Pata Rât.


„Pentru că beneficiar e Consiliul Judetean, este de datoria lor să se ocupe de problemă. Noi vom supraveghea și vom da amenzi în continuare dacă CJ Cluj  nu își face treaba. Oricum, noi nu vedem montarea stației de osmoza inversă ca fiind cea mai bună soluție. Ar fi nevoie de bazine de decantare”,  spun reprezentanţii Administrației Bazinale a Apelor Someș-Tisa.

În urma deciziei luată de Tişe, levigatul de la Pata Rât îi va intoxica în continuare pe clujenii din Sânnicoară și Apahida.


"Pentru că nu mai există nicio situație de urgență și nu a fost instituită starea de alertă, am oprit demersurile pentru exproprierea terenurilor pe care urma să montăm stația de osmoză inversă. Dacă nu avem situație de urgență, urmăm procedura standard și pentru levigat și pentru alunecare. Nefiind stare de urgență nu mai putem să facem cheltuială pe o stație de levigat care nu este prevăzută în contract cu constructorul. (...) Ar fi fost o cheltuială suplimentară de un milion de lei din bugetul Consiliului Județean. Singurii care pot interveni pentru poluare sunt cei de la Apele Române. (...) până se stabilește cine este vinovat de poluare, Apele Române iau măsuri de urgență, după care se îndreaptă împotriva poluatorului", a declarat în ședința de Consiliu Judeţean de luni președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Președintele CJ Cluj mai susține că instituția așteaptă un punct de vedere din partea Universității Tehnice, instituția care trebuie să determine cauza alunecării de teren din zona Pata Rât.


”Prefectura spune că nu este situație de urgență, deci nu putem interveni pe situații de urgență. Garda de Mediu ne-a amendat că de ce e poluare acolo. Dar, repet, poluarea e pe un teren privat, care nu ne aparține nici nouă, nici primăriei și atunci cine intervine în regim de urgență să elimine poluarea?”, explică Alin Tișe.