Actualitate
Serele cu flori, o afacere profitabilă, lângă Cluj FOTO
Doi tineri au avut curaj şi, când au decis să meargă împreună pe acelaşi drum, ca familie, în paralel au optat şi pentru o afacere proprie, cu flori.
Într‑o ţară în care peste 90% din ghivece şi buchete erau din import, puţini au mai dat o şansă floriculturii din România şi ideii că aceasta ar putea genera profit.
Totuşi, doi tineri au avut curaj şi, când au decis să meargă împreună pe acelaşi drum, ca familie, în paralel au optat şi pentru o afacere proprie, cu flori, şi au pus bazele Serelor Mihăieşti.
După mai bine de trei ani de la începuturi, Bogdan Coroi şi soţia sa pot spune că au ajuns la liman şi că, din cele peste 70.000 de flori care ies anual din cele două sere pe care le au, pot obţine suma necesară pentru a‑şi acoperi cheltuielile şi a se gândi la o extindere, cu o nouă seră şi o nouă floare, polisenţia sau crăciuniţa.
Între ciuperci şi flori, să fie sere
Bogdan recunoaşte că, la început, a fost tentat mai mult de înfiinţarea unei ciupercării decât de serele de flori, dar, după ce s‑a sfătuit cu soţia lui, a optat pentru a doua varinată, aşa că, din investiţii proprii, din bani împrumutaţi de la rude, a construit prima seră de la Mihăieşti.
Cu prima seră au apărut şi primele probleme, fiindcă lipsa de experienţă îşi spunea cuvântul. Din primul an au realizat că sistemul de încălzire ales pentru hală nu era potrivit şi au renunţat la el. Alţi bani, altă distracţie, dar pregăteau prima recoltă de flori.
Bogdan cu studii tehnice, Andreea – pedagog se ocupau de flori şi erau mulţumiţi. Totul a fost bine până când au ieşit în piaţă cu primele ghivece. „Ne uitam la ceilalţi veniţi cu flori. Ale noastre erau mai mici şi mai urâte… Ne‑am dat seama că trebuie să schimbăm ceva”, spune Bogdan. Şi au început să caute informaţii şi să întrebe pentru a afla totul despre cele 30 de tipuri de flori pe care, în decursul unui an, le cultivă.
Mai mult, ca să fie altfel, tinerii din Mihăieşti le‑au propus clujenilor, principalii lor cumpărători, un sistem de livrare acasă, pe bază de comandă pe facebook, a florilor Astfel, fiecare client îşi poate alege florile dorite, le poate combina în jardiniere, pentru a le avea livrate la momentul potrivit.
„Când trecem pe lângă unele case ştim că acolo sunt florile noastre. Ni le recunoaştem. Au umplut Clujul şi au ajuns şi în judeţele limitrofe, de fapt, unele au trecut munţii”, spune administratorul serelor din Mihăieşti.
Serele au câteva vârfuri de producţie: la începutul lui martie, în aprilie‑mai, când se amenajează grădinile şi balcoanele, şi toamna, de Luminaţie, iar fiecare producţie are ceva special şi trebuie pregătită din iarnă.
Cel mai mare profit se obţine în aprilie‑mai, dar nici luna noiembrie nu e de lepădat pentru afacere.
Un hotel inedit: de flori
Bogdan este un tânăr dinamic, foarte creativ. Probabil că ar fi reuşit în orice afacere, dar cea cu flori îl pasionează şi îl provoacă la noi căi de abordare. Una dintre aceasta este aceea de a propune pieţei un hotel de flori, în care oamenii îşi pot lăsa jardinierele pentru a fi găzduite şi pregătite pentru primăvară.
„Le aducem fără pământ, fiindcă pământul poate conţine dăunători, le pregătim cu flori şi le ţinem până atunci când vine momentul de scos pe terase sau balcoane”, spun Bogdan şi Andreea.
Pentru a avea flori frumoase, ei aduc materialul săditor din Italia, în general, dar se uită din ce în ce mai des către Ungaria, o ţară de tranzit, mai degrabă, pentru flori. Ar vrea ca şi România să le ofere sprijin pentru că au curajul de a face parte din grupul restrâns care se încăpăţânează să ofere cele 10 procente de flori româneşti de pe piaţă, prin formarea de specialişti eficienţi şi competenţi şi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, dar, în lipsa acestora, merg înainte.
Cea mai mare problemă cu care se confruntă este, ca în multe alte părţi, cea a forţei de muncă. Fiindcă au nevoie de ajutoarea, pelează la cunoştinţe şi rude, fiind aproape imposibil să găsească doritori de muncă în zonă.
Mii de crizanteme pentru Luminaţie. Vândute încă din octombrie.
De 1 Noiembrie, pentru Ziua Morţilor, au pregătit crizanteme. Mii de crizanteme în culori vii, care s‑au vândut din octombrie, aşa că în prima zi a ultimei luni de toamnă aproape au rămas fără flori.
„Nu putem noi produce cât am putea vinde. Dacă am fi făcut de două ori mai multe flori, le‑am fi dat pe toate. Oamenilor le plac ghivecele noastre, ne caută pe internet, fac rezervări şi se supără când îi anunţăm că nu mai avem în stoc ce cer. Clar este potenţial de dezvoltare, aşa că, de anul viitor, vom avea o nouă seră, a treia, apoi vom vedea”, spune Bogdan Coroi, tânărul din Mihăieşti care a avut curajul să meargă pe un drum – pe care cei mai mulţi nu s‑ar fi aventurat – şi a reuşit.