monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum alegem cea mai potrivită încălțăminte pentru copii (P)

Când vine vorba de încălțămintea pentru copii, părerile sunt, ca în multe alte domenii, împărțite. Mai ales când vine vorba de copiii mici.

Cu toate acestea, asupra câtorva lucruri au căzut toți specialiștii de acord. Cum ar fi faptul că prima pereche de încălțăminte pentru copii trebuie cumpărată bebelușului abia după ce acesta învață să facă primii pași. Pediatrii ortopezi susțin că la această vârstă copilul trebuie încălțat cu ghetuțe sau pantofi moi, din piele, cu talpă flexibilă.

În același timp, în casă, copilul trebuie lăsat să meargă desculț sau doar cu șosetuțe antiderapante, astfel încât tălpile acestuia să deprindă mișcările specifice mersului. La fel ca și la plajă, de altfel. Mersul pe nisip este un excelent antrenament pentru mersul copilului și pentru întărirea musculaturii picioarelor. Copiii își dezvoltă mersul până la vârsta de 7 ani. Abia după aceea, parametrii mersului, a formei de a păși, încep să semene cu ai unui adult. Pentru ca încălțămintea pentru copii să nu-i influențeze negativ dezvoltarea mersului, trebuie ținut cont de câteva aspecte:
- încălțămintea trebuie să fie flexibilă și ușoară, cu excepția părții de la călcâi
- folosirea de încălțăminte care să-și adapteze forma celei ale piciorului, fără unghiuri prea pronunțate, care pot deriva în malformații
- talpa trebuie să fie flexibilă, antiderapantă, cu o grosime de maximum un centimetru
- materialele să fie naturale și prin care pielea să poată respira ușor, pielea fiind cea mai indicată
- trebuie alese încălțările cu șiret sau cu arici, care se adaptează mult mai bine la forma piciorușelor copilului decât cataramele sau fermoarul


Cum alegem măsura potrivită de încălțăminte copii? Pentru un copil de vârstă fragedă, aflat încă în perioada în care face primii pași, probatul încălțămintei pentru copii este un chin, așa că cel mai bine alegem încălțările după ce trasăm pe o coală de hârtie conturul tălpii sale. Atenție, însă! Măsurarea tălpii copilului nu trebuie făcută când acesta stă culcat, pentru că este încă la vârsta la care piciorușele sunt grăsuțe și moi.

Odată la 4-5 luni, trebuie să schimbăm încălțămintea pentru copii. Copilul nu va putea spune sau nu va ști spune când pantofii îi sunt prea mici. Pe parcursul primilor ani din viață, măsura piciorului său se schimbă foarte repede, de aceea medicii recomandă schimbarea pantofilor o dată la fiecare 4-5 luni.


În primii ani de viață, până la vârsta de 2-3 ani, copilul face primele încercări de a se încălța și descălța singur, de aceea e bine să optați pentru modele de încălțăminte copii cu arici în această perioadă. Îi va fi mai ușor să-și satisfacă dorința de autonomie. După doi ani, ar trebui ca ghetuțele să fie înlocuite cu pantofi sau teniși, care să ajungă mai jos de gleznă, permițând întărirea musculaturii piciorului.

Etichete: emag