monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cu ghinion? Primăria Cluj se laudă că are 13 parkinguri în construcţie. Majoritatea sunt pe hârtie. Viceprimar: S-au adus toate mizeriile de maşini din străinătate

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, spune că în acest moment, municipalitatea a demarat construcţia a nu mai puţin de 13 parkinguri în cartiere şi în zona centrală. La finalul acestei luni, după patru ani de așteptare şi multe termene depăşite, primarul Emil Boc a anunțat că Parkingul Negoiu va fi inaugurat.

“În acest moment, în municipiul Cluj-Napoca, în diferite faze, avem 13 parkinguri în construcţie. Practic, în momentul în care le demarezi, poţi spune că sunt în construcţie”, a spus Tarcea la o emisiune la radio.

Lista parkingurilor şi problemele cu care se confruntă, potrivit lui Tarcea:


Parkingul Primăverii nr. 20 - licitaţia a fost contestată. “În acest moment este la CNSC pentru clarificări. Cel mai devreme vom primi răspunsul de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în 25 de zile. Dacă se va menţine soluţia noastră atunci putem să încheiem contractul. Dacă nu, va trebui să reluăm licitaţia”, spune viceprimarul.

Parkingul de pe Hasdeu - este, la fel, contestat. “Din nefericire, este o modă în a contesta orice, oricând, cu orice preţ. Sper ca la finalul săptămânii viitoare să avem o decizie de la CNSC, să avem un căştigător şi să putem demara lucrările”, spune Tarcea.


Parkingul de pe Primăverii nr. 8 – “aici am avut o dezbatere publică, s-au votat PUZ-ul şi PUD-ul. Urmează să facem licitaţia de execuţie. S-au votat şi indicatorii tehnico-economici în şedinţa de Consiliu Local”, a mai spus viceprimarul.

La fel s-a întâmplat şi pentru parkingul de pe strada Mogoşoaia.


Parkingurile de pe străzile Trotuşului, Albac, Azuga, Gheorghe Dima - urmează dezbateri publice. O primă dezbatere pentru strada Trotuşului a avut loc. Aici urmează mici modificări.

Parkingul de pe Sighişoarei -  se aşteaptă clarificări de la proiectant. “Aici suntem puţin mai în spate faţă de restul parkingurilor”, recunoaşte viceprimarul.


Parkingul Negoiu cu 376 de locuri -  va fi gata la sfârşitul acestei luni. “Nu îl vom inaugura, va fi o dare în folosinţă. Nu tăiem panglici. Ce să inaugurăm un parking? E o chestiune normală. Trebuie să le dăm drumul pentru ca oamenii să îl poată folosi”, mai spune Tarcea.

Parking privat pe strada Avram Iancu


“Suntem în discuţii să facem un parking pe Ion Creangă la Oncologie”, mai spune vicele.

Parking subteran în Piaţa Cipariu – deocamdată, Primăria este la stadiul de discuţii cu Biserica Greco-Catolică

Parkingurile de la Polivalentă şi Cluj Arena, grad de ocupare de 30%

“În zona centrală mai avem şi parkingurile de la Polivalentă şi Cluj Arena care, din păcate, nu sunt folosite nici măcar în proporţie de 30%. Nu este în regulă. Ne plângem că nu avem unde parca maşina şi nu parcăm acolo? Este 2 lei pe oră. De acolo până în centru faci 10 minute. Poţi lua şi mijloacele de transport în comun. Din nefericire, ne-am învăţat să intrăm cu maşina până în birou şi am uitat să mergem pe jos. Eu folosesc transportul în comun şi condiţiile sunt foarte bune”, mai spune Tarcea.

Parkinguri la intrările în oraş?

“Avem în vedere câteva spaţii la intrările în oraş pentru noi parkinguri, dar ele sunt blocate în acest moment. Unul din ele este la capătul străzii Bucium, până nu avem studiul de fezabilitate, nu ştim pe unde trece centura metropolitană, nu ne apucăm de lucru. Cel de-al doilea este în faţă la Billa în Mănăştur. Am avut întâlniri cu reprezentanţii magazinului, şi-au arătat disponibilitatea, aşteptăm nişte avize să facem un parking pe platforma lor din faţa magazinului care să funcţioneze ca un park & ride. Pentru cel de-al treilea, suntem în discuţii cu Consiliul Judeţean care are un teren în zona aeroportului. Acolo trebuie să definitiveze proiectul pe care vor să îl aibă în zonă. Şi-au arătat disponibilitatea să facem acolo un park & ride. Dar în primul rând trebuie să ne focusăm pe cele 13 parkinguri pe care le avem în interior”, a mai spus acesta.

După ce i s-a atras atenţia că majoritatea parkingurilor menţionate sunt pe hârtie, vizibil iritat, Tarcea a replicat:

“Sunt demarcate deja. Nu e vina Primăriei că durează procedurile aşa de mult. Sunt nişte legi care trebuie respectate. Studiii de fezabilitate, proiecte tehnice, nu sunt investiţii de 2 lei. Sunt investiţii mari, bani publici care trebuie să aibă la bază nişte documente. Nu e vina Primăriei că acest Guvern a dat drumul să se cumpere toate mizeriile de maşini din străinătate. Poluăm în continuare. Nu poţi da voie să aduci toate gunoaiele Europei”.

Taxă pe centru?

“Este foarte greu să facem noi străzi. În acest an am făcut investiţii pentru fluidizarea traficului şi sau câştigat minute bune. Trebuie să încurajăm şi să prioritizăm transportul în comun în detrimentul transportului cu maşina. Unele oraşe din nordul Europei au interzis accesul maşinilor în oraş, doar a celor electrice şi a mijloacelor de transport în comun. Înainte de a pune taxe pentru zona centrală şi pentru cei care nu sunt din Cluj, trebuie să oferim oamenilor o alternativă. Această alternativă este centura. Nu pot să-i pun taxă celui care locuieşte în Mănăştur şi vrea să ajungă în Someşeni şi singura lui alternativă e prin centrul oraşului”, a conchis Tarcea.