Actualitate
Sexul bebeluşilor poate fi aflat din ADN-ul mamei
Un test ce utilizează celule fetale prelevate din sângele matern după a şaptea săptămână de sarcină este eficient şi lipsit de riscuri pentru a determina sexul bebeluşilor, dar şi eventualele anomalii genetice, potrivit unui studiu publicat marţi în Statele Unite ale Americii, informează AFP.
În schimb, testele efectuate pe urina mamei nu par a fi fiabile pentru determinarea sexului copilului, au anunţat autorii studiului, publicat astăzi în Journal of the American Medical Association (JAMA). Autorii studiului precizează că, în anumite cazuri, noul test a determinat sexul bebeluşului cu o rată de exactitate cuprinsă între 95% şi 99% încă din perioada de sarcină cuprinsă în intervalul cinci-şapte săptămâni. Studiul a fost realizat pe baza a 57 de studii precedente, la care au participat 3.524 de femei însărcinate cu băieţi şi 3.017 femei însărcinate cu fete. În anumite ţări, precum Olanda, Marea Britanie, Franţa şi Spania, acest test este deja utilizat clinic în mod obişnuit, în ciuda absenţei unei evaluări oficiale a performanţelor sale. Recent, anumite societăţi au început să propună spre vânzare acest test către consumatorii direcţi, pe internet, au precizat autorii studiului. Testul este prezentat ca fiind "non-medical" şi destinat pentru a fi utilizat de viitorii părinţii care sunt curioşi să afle ce sex va avea copilul lor.