monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tudose anunţă o nouă ordonanţă care să corecteze revoluţia fiscală pentru ca veniturile din domeniul din IT să nu scadă

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că singura problemă reală din moţiunea de cenzură se referă la angajaţii din IT, dar că Executivul va aproba săptămâna viitoare o ordonanţă de urgenţă, astfel încât niciunui salariat din mediul IT să nu îi scadă veniturile.

Sursă foto: Mediafax

”Singura problemă care este reală, încă, în curs de rezolvare, săptămâna viitoare, este cea cu angajaţii din IT, care sunt scutiţi de impozit. Pentru această categorie vom da o Ordonanţă, care să echilibreze lucrurile, astfel încât niciun salariat din mediul IT să nu-i scadă veniturile”, a declarat premierul Mihai Tudose.

El a precizat că sectorul IT este o prioritate şi va fi o prioritate strategică în continuare pentru România.


”Ne dorim să-i susţinem, să contribuim la dezvoltarea sa. La fel vom proceda şi cu veniturile personalelor cu dizabilităţi”, a adăugat premierul Tudose, potrivit Mediafax.