Actualitate
L-a amenințat cu moartea să-și vândă mașina. Vezi de ce!
Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 49 de ani din Dej, care șantajaze pe cineva. Acesta a amenințat cu moartea pentru a primi o sumă mare de bani.
Șantajistul i-ar fi cerut victimei să vândă bunuri și autoturismul personal, iar banii pe care îi primește să îi fie înmânați. În cazul în care cererea lui nu ar fi fost îndeplinită, bărbatul ar fi amenințat victima cu moartea.
„La data de 28.11.2017, polițiști din cadrul Poliției municipiului Dej, au reținut pentru 24 ore un bărbat de 49 ani, din Dej, pentru săvârșirea infractiunii de șantaj. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Dej cu propunere de arestare preventivă.
La data de 21.11.2017, urmare a activităţilor de cercetare penală efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de bărbat pentru săvârşirea infracțiunii de Șantaj, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal”, informează IPJ într-un comunicat de presă.