monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bolnavii din spitale îşi cumpără singuri medicamentele

În unele spitale din Cluj, medicii şi bolnavii sunt de multe ori nevoiţi să îşi cumpere singuri medicamentele şi materialele sanitare.

Motivul - banii puţini pe care îi primesc unităţile sanitare.

Un studiu recent arată că la nivel naţional situaţia este la fel: salariaţii resimt o severă lipsă de materiale sanitare şi medicamente, fiind nevoiţi deseori să cumpere o parte dintre cele ce lipsesc.

Rezultatele unui studiu realizat de sindicatul Federaţia Soldaritatea Sanitară relevă faptul că în multe din spitalele din ţară, pacienţii şi angajaţii sunt nevoiţi să îşi cumpere materialele sanitare şi medicamentele.

“Nu avem vată, nu avem seringi, nu avem spirt, mănuşi, materiale de dezinfectare, detergent, nu avem nimic. Bani nu sunt, dar trebuie să ne continuăm activitatea şi atunci trebuie să cumpărăm de toate”, spune V.F., angajat al unui spital din Tulcea, citată în studiul Federaţiei.

Lipsa materialelor şi a medicamentelor este percepută drept o degradare a condiţiilor de muncă. G.G., angajat la un spital din Vrancea consideră că “e o situaţie penibilă să îi ceri pacientului ser fiziologic, seringă, glucoză”, iar un alt cadru medical spune că “ţi se rupe sufletul când îi vezi pe cei care nu au deloc”.

Lipsuri de materiale sanitare şi la Spitalul Judeţean Cluj

Maria Bizo, vicepreşedintele sindicatului SANITAS Cluj, declară că lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare se întâlneşte şi în unele spitale din Cluj. Ea spune că din discuţiile pe care le-a avut cu colegii reiese că cei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj sunt nevoiţi de multe ori să cumpere materiale sanitare, în caz contrar neavând cu ce să lucreze. Potrivit liderului de sindicat, există şi spitale care nu au astfel de probleme, un exemplu fiind Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj.

Trimişi la analize pe banii lor

Un pacient care a fost internat în urmă cu câteva luni la un spital din Cluj povesteşte că după ce i s-a luat proba de sânge a fost trimis să caute singur un laborator în oraş pentru a-şi face analizele, pe banii său pentru că spitalul nu mai avea bani.

Un angajat de la un spital din Brăila, citat în studiul sindicatului precizează că lipsa materialelor sanitare “este o realitate, iar pacientul se uită cu suspiciune când îi ceri toate astea şi nu te crede, pentru că aşteaptă să le primească”.

Pacientul poate cere banii înapoi

Realizatorii cercetării subliniază faptul că din punct de vedere legal, pacientul are dreptul să se ducă la directorul de spital cu bonul de la medicamentele pe care şi le-a cumpărat şi să îi ceară acestuia să i le deconteze. În studiu se mai spune că oamenii nu sunt informaţi, nu ştiu cum să-şi recupereze banii, deci există o proastă informare. Li se spune că îşi recuperează banii, dar nu şi în ce condiţii.