monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Românii pot călători fără vize în Canada începând cu 1 decembrie

Ministerul Afacerilor Externe informează că, de la 1 decembrie, autorităţile canadiene vor elimina cerinţa obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care nu intenţionează să aibă şederi mai lungi de şase luni pe teritoriul statului nord-american.

Eliminarea vizelor se referă la călătoriile în scop turistic, pentru vizitarea familiei sau a cunoştinţelor sau pentru interes de afaceri.

”Ministerul Afacerilor Externe salută decizia autorităţilor canadiene de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii români, decizie care încununează demersurile diplomatice susţinute din ultimii ani, la nivel bilateral româno-canadian, precum şi în format trilateral, cu participarea Comisiei Europene”, precizează MAE.


Ministerul subliniază că persoanele care vor să intre sau să tranziteze Canada pe calea aerului după 1 decembrie trebuie să obţină totuşi o Autorizaţie electronică de călătorie (Electronic Travel Authorization – eTA).

”Autorizaţia electronică de călătorie (eTA) reprezintă o cerinţă obligatorie pentru toţi cetăţenii străini exoneraţi de obligativitatea deţinerii vizei canadiene, care tranzitează sau călătoresc în Canada pe calea aerului. Autorizaţia electronică de călătorie (eTA) are o valabilitate de 5 ani (sau, după caz, până la expirarea valabilităţii paşaportului) (...) Pentru obţinerea eTA şi, ulterior, pentru accesul pe teritoriul canadian, cetăţenii români trebuie să fie în posesia unui paşaport valabil, indiferent de tipul acestuia (paşaport simplu electronic, paşaport simplu, paşaport simplu temporar, paşaport diplomatic, paşaport de serviciu)”, mai precizează sursa citată.


Autorizaţia de călătorie electronică eTA se va putea obţine doar online, prin accesarea paginii de internet www.Canada.ca/eTA-Romania. Aplicaţia aferentă va deveni disponibilă pentru cetăţenii români numai din data de 1 decembrie 2017, de la orele 16:00 (ora României).

”În consecinţă, cetăţenii români care şi-au planificat zboruri directe cu destinaţia Canada, cu decolare înainte de ora respectivă, nu vor putea obţine eTA anterior îmbarcării şi nu vor putea intra în Canada decât în baza unei vize valabile, chiar dacă avionul va ateriza pe teritoriul canadian ulterior orei specificate. Cetăţenii români care intenţionează să intre în Canada pe cale terestră (rutieră / feroviară) sau maritimă (la bordul unei ambarcaţiuni, inclusiv al unui vas de croazieră) trebuie să deţină doar un paşaport valabil, fără a mai fi necesară obţinerea eTA”, preciza, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe.