monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rock şi artificii de Ziua Naţională la Cluj

Un impresionant foc de artificii şi un concert de zile mari au făcut să vibreze Piaţa Unirii şi Piaţa Avram Iancu de 1 Decembrie la Cluj-Napoca.

sursa foto Dan Porcutan / Servus Photo

Mii de clujeni au participat, vineri seară, în Piaţa Unirii din municipiul Cluj-Napoca, la aprinderea iluminatului festiv, la deschiderea patinoarului şi la concertele susţinute de Andra şi Cargo.

Înconjurat de câţiva zeci de copii, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a aprins iluminatul festiv în oraş, în timp ce flutura steagul României, după care a dat startul la distracţie.


Pe scena amplasată în Piaţa Unirii, Andra a deschis programul de 1 Decembrie. Artista a cântat timp de o oră atât piesele care au consacrat-o, cât şi muzică populară. În timpul concertului, un superb foc de artificii a luminat cerul în Piaţa Avram Iancu zeci de minute.

A urmat pe scenă trupa Cargo care a făcut să vibreze Piaţa Unirii. Rockerii au cântat împeună cu publicul piese precum “Ziua Vrăjitoarelor”, Dacă ploaia s-ar opri”, „Anarhia”, „Batacanda”, „Nu mă lăsa să-mi fie dor”, “Nu mai am ţigări” sau “Nu pot trăi fără tine”, la finalul concertului clujenii cerând un bis.