monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Municipiul Dej FĂRĂ APĂ, ziua 3. Coșmarul continuă! - VIDEO

Dejul a intrat în cea de-a treia zi a crizei de apă. Compania de Apă Someş încă nu a racordat localitatea Nima la magistrala de apă a judeţului.

Dăcă până acum problema era aruncată în curtea firmei Boccado, angajată pentru a efectua lucrările de racordare a localităţii Nima la reţeaua de apă, pentru cea de-a treia zi în care dejenii nu au apă la robinete vina le aparţine în exclusivitate celor de la Compania de Apă Someş, care încă de ieri au anunţat că au luat problema în propriile mâini şi au fost  trimişi cei mai buni specialişti pentru a remedia situaţia, scrie dejeanul.ro.

Purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Someş a transmis că nu ştie când vor avea dejenii, din nou, apă la robinete, deoarece în aceste momente „o nouă piesă este pe drum”.


„Se lucrează în continuare pentru rezolvarea problemei într-un timp cât mai scurt. Lucrarea de cuplare se realizează de o firmă contractată de noi (n.r. Compania de Apă Someş) pe baza unui proiect realizat de Primăria Mintiu Gherlii. Acel proiect prevede toată tehnologia şi piesele de care este nevoie. Noi am angajat, conform legii, contractorul. Toată lucrarea trebuia realizată fără ca cineva să fie afectat de întreruperea cu alimentare a apei. Din păcate, dificultăţi neprevăzute, imprevizibile au făcut ca firma să nu poată realiza cuplarea”, a declarat Croitoru.

Întrebat unde este directorul Companiei de Apă Someş şi de ce nu se afla la faţa locului, Lucian Croitoru, purtătorul de cuvânt al societăţii respective, a declarat că „Cu ce v-ar ajuta pe dumneavoastră dacă domnul director ar fi prezent la faţa locului?”


În continuare, Lucian Croitoru a declarat că în aceste momente o nouă piesă este pe drum: „Sperăm să ţină această nouă soluţie tehnică (…) N-aş putea să vă spun când va ajunge această piesă. Când ajunge vom relua lucru şi vom încerca noua soluţie”.

O lucrare de cuplare la rețeaua existentă, care ar fi trebuit să dureze doar câteva ore, s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru întreg orașul Dej și încă câteva localități din apropiere. Miercuri dimineață, o societate contractată de Compania de Apă Someș a început lucrările pentru a racorda localitatea Nima la magistrala de apă. O piesă de legătură s-a stricat la scurt timp, iar municipiul Dej și localitățile Cășeiu, Câțcău, Cuzdrioara, Vad și Gâlgău au fără apă. Deși compania avea pregătită o rezervă de peste 10.000 de metri cubi de apă, aceasta s-a terminat în câteva ore.


Specialiștii au încercat să remedieze problema, dar fără succes. De miercuri încoace, piesa a cedat de mai multe ori. Au apucat să aibă puțină apă doar dejenii care locuiesc în zonele joase ale orașului. Joi-dimineață, o bună parte din locuitorii Dejului s-au trezit tot fără apă. Disperați, oamenii au luat cu asalt izvoarele din oraș pentru a umple bidoane, găleți și sticle cu apă. De asemenea, au fost golite de apă supermarket-urile și magazinele din oraș.