Actualitate
Şase ierharhi vor sluji, dumină şi luni, la Nicula
Şase înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române se vor afla, duminică şi luni, alături de pelerini, la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula.
“Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, ÎPS Andrei Andreicuţ, îi va avea alături, la marea ceremonie creştină, pe episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Vasile Someşanul, episcopul Giurgiului, Ambrozie Meleacă, episcopul Caransebeşului, Lucian Mic, episcopul Severinului şi Strehaiei, Nicodim Nicolaescu, şi episcopul Devei şi Hunedoarei, Gurie Georgiu”, a afirmat astăzi Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei.
Soborul de ierarhi bisericeşti va oficia, duminică seară, de la ora 18,00, Vecernia cu Litie, la finalul căreia episcopul Giurgiului va rosti o predică. La ora 21,30, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserica mănăstirii şi aşezată pe altarul de vară, unde se va oficia Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului, informează Agerpres