Actualitate
Franciza educațională - ce se află în spatele succesului? (P)
Cumpărarea unei francize educaționale se aseamănă mult cu luarea deciziei de a te căsători, așa încât, trebuie să știi destul de multe lucruri înainte de a spune „Da”.
Dacă este să analizăm o asemenea decizie înseamnă că îți iei un angajament pe termen lung care necesită o investiție substanțială. Așa cum petreci timp și energie în a învăța despre partenerul de viață, ar trebui să investești și în a afla tot ce poți despre partenerul potențial de franciză înainte de a semna pe linia punctată.
Cu siguranță poți afla multe din verificarea istoriei și a reputației companiei franciză pe care te gândești să o cumperi, așa încât să îți elimini orice îndoieli ai mai avea, însă nimic nu se compară cu o vizită la sediul central al francizei.
La sediul central poți ajunge să-i cunoști îndeaproape pe cei cu care vei interacționa în franciză, și anume francizorul. Vizita îți oferă posibilitatea de a înțelege în detaliu cum funcționează organizația de sus în jos, de a vedea viziunea companiei precum și valorile acesteia. Poți vorbi cu oamenii care dezvoltă programele și poți câștiga o cunoaștere aprofundată a metodologiei Helen Doron English. Tot aici poți cunoaște persoanele care sunt responsabile de training, marketing și logistică și care te vor asista în creșterea business-ului tău. Rolul tău este să pui multe întrebări și să evaluezi cu atenție răspunsurile.
Procesul de cunoaștere este reciproc, permițând ambelor părți să se evalueze. În timp ce majoritatea operațiunilor zilnice vor fi făcute independent de către tine ca francizat, vei depinde de sediul central pentru a livra ceea ce a promis.
Francizorul te va evalua pe tine, ca potential francizat, să vadă dacă ai abilitățile necesare pentru a avea succes într-o piața competitivă și dacă poți atinge targetele hotărâte împreună.
Ține cont, nu cumperi un produs, ci un business deja format și devii astfel parte a unei comunități globale răspândite. Asigură-te că prinzi vagonul de o stea – un brand international puternic care îți poate oferi o platformă de lansare pentru o companie nou înființată. O vizită de cunoaștere este o parte importantă a procesului prin care îți dai seama dacă ți se potrivește sau nu cumpărarea unei francize educaționale.
În România, franciza Helen Doron English este prezentă de aproape 10 ani prin intermediul a 23 de centre active. Dacă ești interesat să vii în vizită și să ne cunoști, te invităm la Sibiu pentru a cunoaște Master Francizorul pe zona România de vest.
Franciza Helen Doron English este una dintre cele mai mari francize educaționale la nivel internațional activând în 35 de țări și având 95 de zone de Master Franciză și peste 900 de centre deținute de francizați.
Helen Doron English este lider în industria ELF (Engleza ca limbă străină) învățând cu succes mai mult de 2 milioane de copii prin metoda de învățare naturală Helen Doron.
Află mai multe despre franciza Helen Doron English accesând acest link: http://helendoron.ro/francizare