Actualitate
„Cluj Arena”, aproape de final
La ora actuală se lucrează la pista de atletism şi la finisaje.
Lucrările la stadionul „Cluj Arena” se apropie cu paşi repezi de final, termenul de finalizare a construcţiei fiind stabilit pentru data de 30 septembrie.
Zilele acestea, lucrările principale care se realizează la stadion ţin de montarea celor peste 30.000 de scaune şi de finalizarea pistei de atletism. Astfel, au fost livrate 21.594 de scaune, dintre care 18.206 au fost montate. La pista de atletism se execută lucrări de depozitare, împrăştiere, nivelare şi compactare pietriş, iar pe semicercurile de la suprafaţa de joc s-a turnat mixtură bituminoasă, strat impermeabil în vederea aşternerii gazonului artificial. La tribuna I s-a finalizat lucrările la învelitoare, iar în prezent se realizează finisajele exterioare şi interioare pe toate nivelurile. La peluza II se montează parapeţi metalici de protecţie la scările de acces. În cazul tribunei II s-a finalizat montajul fâşiilor exterioare ale anvelopei, iar în prezent se montează elemente decorative din tablă de aluminiu, fin perforată, sidefată pe anvelopa exterioară a faţadei. În plus, au loc lucrări de tarasamente, sistematizare verticală în limita proprietăţii – taluzări, umpluturi pământ, compactări. La peluza I s-au finalizat lucrările de finisaje interioare la stâlpi, grinzi şi în spatele gradenelor.
Inaugurarea, în octombrie
Iniţial, stadionul ar fi trebuit finalizat până în data de 4 august, însă termenul a fost prelungit până la finalul lunii septembrie ca urmare a unor lucrări suplimentare cerute de Consiliul Judeţean privind realizarea unor loje VIP. Noua arenă a Clujului va fi inaugurată oficial la începutul lunii octombrie. Consiliul Judeţean nu a stabilit încă exact cu ce meci va fi inaugurată „Cluj Arena”, dar se ia în calcul inclusiv un meci al Generaţiei de Aur a Naţionalei.
Vă reamintim că viitorul stadion clujean este construit de consorţiul format din ACI Cluj, Transilvania Construcţii, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Con-A Sibiu, Dico şi Ţigănaş, Bogart Construct SRL, DAS Engineering şi Grup 4 Instalaţii la cele mai noi standarde UEFA şi FIFA, pe locul fostului stadion “Ion Moina”. Stadionul va avea 30.596 de locuri, dintre care 29.648 la gradene si 948 in loje pentru VIP-uri.