Actualitate
OPINIE - Când speranța ne poate ajuta să schimbăm lumea. Gânduri la sfârșitul unui an tumultuos
Încă de la începutul acestui an, mii de români au ieșit în stradă, încercând să aducă o schimbare în țara lor. Gestul a fost interpretat în nenumărate feluri. S-a spus că a fost unul disperat sau doar un fenomen social. Însă, poate, ar trebui să privim și altfel situația.
Acei oameni au ieșit, poate, fiindcă mai au speranță, mai au putere să lupte pentru nevoile lor, pentru fericirea lor, pentru ca generațiilor care urmează să le fie mai bine decât ne este nouă acum.
Seară de seară la începutul anului și duminică de duminică începând din noiembrie, acele câteva mii de români s-au pregătit. Și-au luat cea mai groasă haină, căciula, fularul și mănușile, și-au pregătit pancartele scrise stângaci sau cu o măestrie demnă de invidiat, au verificat câtă speranță mai au în suflet și au încercat să deturneze acest tren al corupției care se plimbă de prea multă vreme prin România.
Și atunci, poate, noi ar trebui să le urmăm exemplul. Nu să ieșim în stradă, să țipăm și să plângem, ci să verificăm nivelul de speranță pe care îl mai avem. Să căutăm în noi acele ultime fărâme de credință că în mica lume a fiecăruia poate fi bine și să le exploatăm la maxim! Să lăsăm superficialitatea și emoțiile negative deoparte. Să nu ne mai enervăm în trafic, să nu înjurăm printre dinți și să nu îi mai arătăm semne obscene celui care a „furat” locul de parcare pe care tocmai îl ochisem. Să nu mai forțăm culoarea roșie a semaforului. Să îi mulțumim vânzătorului de la care ne-am luat pâinea și poate, să ne descrețim frunțile. Să nu mai mergem pe stradă cu nasul în pământ, cu privirea încruntată și cu sufletul ascuns sub straturile groase de haine. Să încercăm să zâmbim necunoscuților, fiindcă nu se știe niciodată când un zâmbet poate schimba ziua unei persoane și, de ce nu, chiar viața. Să încercăm, fiecare în parte, să producem o schimbare în bine, în micul nostru univers.
Fie ca Anul Nou să vă găsească pe toți cei care citiți aceste rânduri și pe cei dragi vouă cu mai multă liniște în suflet și cu speranța unui Cluj și a unei Românii mai bune.