Actualitate
Emanuel Ungureanu, sesizări la DIICOT în cazul medicului Lucan: Sunt implicaţi Emil Boc, Gheorghe Funar şi Florian Bodog. Doi dintre aceştia s-ar fi întâlnit în plină anchetă judiciară
Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisie de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, a făcut, timp de 3 ore, mai multe declaraţii miercuri la DIICOT, susţinând că sunt implicaţi ministrul Florian Bodog, primarul Emil Boc sau Gheorghe Funar.
"A fost ajutat de Emil Boc. Nu făcea Lukmed fără domnul Boc, care a fost operat şi la stat şi la privat. (...) Credeţi că există vreo chitanţă în acest sens? Boc l-a numit consilier personal pe doctorul Lucan. Văzând ce personaj malefic este Lucan, mă întreb ce l-a învăţat pe domnul Boc. Am făcut o sesizare să fie anchetat domnul Boc, domnul Funar ", a declarat deputatul USR, Emanuel Ungureanu, la sediul DIICOT.
Parlamentarul USR a mai spus că plângerile care îl vizează pe Emil Boc şi Gheorghe Funar au fost făcute în urmă cu ceva vreme, dar a venit miercuri la DIICOT cu mai multe completări. Întrebat dacă cei doi edili ştiau de ce se întâmplă la clinica de stat şi cea privată condusă de Mihai Lucan, parlamentarul a răspuns: "vorbim de 18.000 de oameni timp de 9 ani, luaţi de la clinica de stat. Vorbim de un jaf cunoscut în Cluj de 20 de ani".
În primăvara anului 2008, Emil Boc, preşedinte PDL la acea vreme, a suferit o intervenţie medicală la o clinică din Cluj-Napoca, unde i-au fost sparte pietrele de la rinichi, cel care s-a ocupat de intervenţie fiind doctorul Mihai Lucan.
Ungureanu îl acuză şi pe actualul ministru al Sănătăţii că a susţinut activitatea profesorului Lucan şi spune că a dat detalii în faţa procurorilor despre un anume control care a fost "îmblânzit" prin intermediul actualului ministru.
"Florian Bodog, împreună cu funcţionari de la Casă, au desemnat ca la un control, funcţionarii de la Casa de Asigurări au fost cazaţi la un hotel de 5 stele din Cluj. Controlul a devenit foarte moale. Domnul Bodog a intervenit ca aceia să stea la hotelul de 5 stele. Florian Bodog are relaţii vechi cu medicul Lucan, are legături printr-o relaţie de naş", a mai spus Ungureanu.
"Bodog şi Lucan s-au întâlnit de cel puţin trei ori în plină anchetă DIICOT"
Parlamentarul USR, Emanuael Ungureanu, a declarat miercuri că ministrul Sănătăţii Florian Bodog şi doctorul Mihai Lucan s-au întâlnit de cel puţin trei ori de la începerea anchetei DIICOT.
"În plină anchetă DIICOT, domnul Bodog s-a întâlnit cu doctorul Lucan de cel puţin trei ori în prezenţa unor martori. Ce făceau acele persoane, sunt foarte curios. Unul dintre ei a fost fostul secretar de stat Trişcă şi cu actualul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie , Irimie. Se întâlneau pentru a găsi soluţii ca acele controale să fie mai moi şi miza a fost ca Institutul de Transplant să fie desfiinţat şi să fie transformat în secţie a Spitalului Judeţean condus de Şuşcă, cel care a şi cazati inspectorii la hotelul de 5 stele", a declarat Emanuel Ungureanu, parlamentar USR şi vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor.
Ungureanu îl acuză şi pe actualul ministru al Sănătăţii că a susţinut activitatea profesorului Lucan.
"Florian Bodog, împreună cu funcţionari de la Casă, au desemnat ca la un control, funcţionarii de la Casa de Asigurări au fost cazaţi la un hotel de 5 stele din Cluj. Controlul a devenit foarte moale. Domnul Bodog a intervenit ca aceia să stea la hotelul de 5 stele. Florian Bodog are relaţii vechi cu medicul Lucan, are legături printr-o relaţie de naş", a mai spus Ungureanu.
Procurorii DIICOT au început urmărirea penală „in rem” pentru tentativă de omor calificat cu premeditare, după ce medicul Mihai Lucan ar fi încercat să secţioneze intenţionat artera unui pacient, pentru a-i face rău unui coleg, declarau surse judiciare.
În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informaţii potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUR. Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota.
Surse judiciare au declarat că în seara în care medicul Mihai Lucan a fost reţinut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conţinea date despre persoane din sistemul judiciar. Din cercetări ar fi reieşit că doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul lui. Joi seara, după ce procurorii au emis ordonanţa de reţinere pe numele medicului Mihai Lucan, au efectuat percheziţia corporală, asupra doctorului fiind găsit un jurnal şi suma de 5.000 euro, au declarat surse judiciare.
Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.