Actualitate
Lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda ar urma să se deschidă circulaţiei astăzi
Comisia de recepție a CNAIR urmează să realizeze astăzi recepţia finală la lotul 3 al autostrăzii Turda - Sebeș. Este vorba despre tronsonul dintre Decea și Aiud.
O echipă de specialişti din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere se va deplasa la Cluj şi împreună cu angajaţii DRDP Cluj va inspecta stadiul celor 12,44 km de autostradă.
“În această dimineață este stabilită recepția pentru cei 12,45 km ai lotului 3 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda. Sunt șanse destul de mari să se deschidă chiar astăzi acest tronson, însă nimic nu este sigur. Recepția poate să dureze două zile, mai ales dacă apar (noi) probleme și discuții între Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și constructor (Tirrena Scavi). Cerem tuturor celor implicați să ajungă la un acord cât mai rapid astfel încât să putem circula imediat”, spun membrii Asociaţiei Pro Infrastructură.
Inaugurare cu o întârziere de 1 an
„Din cei 12,4 km, aproximativ 10 km, între nod Unirea şi nod Aiud vor fi circulabili. După ce va fi recepţionat şi lotul 4 Sebeş-Turda, se va circula cursiv pe 27 de km de autostradă, între nod Turda şi nod Aiud”, spun oficialii CNAIR.
Conform CNAIR, cei 12,4 km de autostradă sunt construiţi de asocierea Tirrena Scavi SpA - Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA, costurile lucrării fiind de circa 420 milioane lei, proiectul fiind finalizat în proporţie de 99.00%.
La începutul lunii decembrie 2017, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură (API) acuzau Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere de faptul că a ajuns în situaţia de a ”căuta nod în papură” constructorului lotului 3 al Autostrăzii Sebeş - Turda pentru a nu face recepţia lucrărilor.
"Compania de Drumuri promitea că va efectua recepția în 28 noiembrie. Dar comisia de recepție nu și-a făcut simțită prezența! Au apărut totuși doi reprezentanți ai CNAIR care se plâng că asfaltul de pe poduri nu are rețeta aprobată (ci una superioară calitativ celei aprobate), că becurile nu sunt cu LED ci cu sodiu (CNAIR a aprobat soluția cu sodiu!), aceștia amenințând că nu se va face recepția decât dacă totul este finalizat până la ultimul fir de iarbă sau ghiveci de flori din spațiile de servicii. Vrem să ne exprimăm indignarea și dezaprobarea față de atitudinea CNAIR în acest caz! Dânșii sunt numiți în funcție pentru a apăra interesele cetățenilor și a găsi în cel mai scurt timp soluții de punere în trafic a sectoarelor de autostradă perfect funcționale, evitând astfel accidentele frecvente de pe drumurile naționale periculoase, așa cum este și cazul DN1 între Sebeș și Turda", susținea atunci API.
Lucrări fără autorizaţii de construcţie
Contractul cu Tirrena Scavi S.p.A a fost semnat în 16 aprilie 2014, iar termenul iniţial de finalizare a fost 20 martie 2016. Lotul 3 (12,45 km) urmează traseul de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea. Pe acest tronson sunt două noduri rutiere, inclusiv bretele de acces, la Aiud şi Unirea.
Construcţia Autostrăzii Sebeş-Turda, cu o lungime de 70 de kilometri, va costa aproape un miliard de euro. Primele două loturi ale autostrăzii au avut termen de finalizare octombrie 2016, iar loturile 3 şi 4 au avut termen de finalizare în martie 2016.
În 2015, Autostrada Sebeş-Turda a fost în centrul unui scandal după ce s-a aflat că pentru mai bine de 66 de kilometri din cei 70 nu au fost emise autorizaţiile de construire cu toate că firmele constructoare lucrează încă din 2014.