Actualitate
Nu-i doare gura să promită. Parking în Mănăștur de 6,5 mil. euro cu locuri pentru autoturisme de lux și mașini electrice
Un nou parking urmează a fi construit în Mănăștur, cel mai mare cartier al Clujului, pe strada Primăverii cu o capacitate de peste 260 de locuri. Potrivit municipalității, parkingul este prevăzut inclusiv cu locuri pentru mașinile de lux și cele electrice. Vestea proastă este că obiectivul nu se va construi în viitorul apropiat din lipsa finanțării.
Consilierii locali vor aproba miercuri într-o ședință indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Parking Primăverii nr. 8.
Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, terenul pe care se propune construirea parkingului are suprafața de 5.547 mp și este situat în cartierul Mănăștur delimitat de străzile Primăverii și Peana, “într-un spațiu nesistematizat ocupat în prezent de 106 garaje individuale”.
În proiectul de hotărâre se menționează faptul că “toate garajele, cele existente pe amplasament, inclusiv cele din arealul studiat, se propun spre demolare pentru restructurare și regenerare”.
“Construcția propusă de utilitate publică cu denumirea de parking cu un regim de înălțime 2S+P+2etaje are o capacitate de 266 de locuri din care 7 sunt destinate persoanelor cu dizabilități deținătoare de autoturisme, 42 pentru mașini mari (lux), 27 pentru autoturisme electrice, 14 pentru biciclete. studiul de fezabilitate a fost întocmit de către SC. K&K Studio de Proiectare SRL”, menționează municipalitatea.
Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 30 de milioane lei inclusiv TVA (6,5 milioane de euro).
“Finanțarea investiției se face din fonduri de la bugetul local, iar durata de realizare a investiției este de 18 luni”, se mai menționează în proiectul de hotărâre.
Vestea proastă este că în proiectul de buget pe anul 2018 Primăria Cluj-Napoca va aloca doar un milion din cele 30 de milioane de lei necesare pentru acest obiectiv, șansele ca acest parking să prindă viață în viitorul apropiat fiind practic nule.
Într-un oraş sufocat de maşini şi care are nevoie ca de aer de cât mai multe parkinguri, primarul Emil Boc şi viceprimarul Dan Tarcea se lăudau că anul acesta vor fi construite nu mai puţin de 13 astfel de obiective. Într-adevăr, pe lista de investiţii se află toate aceste parkinguri dar alocările bugetare sunt de tot râsul.
Parkingurile Hasdeu, Primăverii nr. 20, Primăverii nr. 8, Mogoşoaia, Azuga, Trotuşului, Gh. Dima Vest, Gh. Dima strada Zorilor (Sighişoarei), Piaţa Cipariu, strada Republicii sau Liviu Rebreanu au primit alocări financiare de 500.000 de lei (?!) în contextul în care ridicarea unui asemenea obiectiv ajunge şi la 40 de milioane de lei (vezi cazul Parkingului din Piaţa Cipariu). Cei mai mulţi bani merg către Parkingul Hasdeu, 1,9 milioane lei. Costul ridicării acestui parking ajunge la 25 de milioane de lei. Celelalte parkinguri costă între 21 şi 32 de milioane de lei.
Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca (noiembrie 2017)
“În acest moment, în municipiul Cluj-Napoca, în diferite faze, avem 13 parkinguri în construcţie. Practic, în momentul în care le demarezi, poţi spune că sunt în construcţie. În ceea ce privește Parkingul de pe Primăverii nr. 8 aici am avut o dezbatere publică, s-au votat PUZ-ul şi PUD-ul. Urmează să facem licitaţia de execuţie. În zona centrală mai avem şi parkingurile de la Polivalentă şi Cluj Arena care, din păcate, nu sunt folosite nici măcar în proporţie de 30%. Nu este în regulă. Ne plângem că nu avem unde parca maşina şi nu parcăm acolo? Este 2 lei pe oră. De acolo până în centru faci 10 minute. Poţi lua şi mijloacele de transport în comun. Din nefericire, ne-am învăţat să intrăm cu maşina până în birou şi am uitat să mergem pe jos. Eu folosesc transportul în comun şi condiţiile sunt foarte bune”.