Actualitate
Alex Rădulescu, make-up artistul vedetelor
Alex Rădulescu a fost sportiv de performanță, iar în paralel muncea ca și model pentru designeri străini. Acest job a reprezentat pentru el primii pași în drumul lui în lumea artei fardurilor și a creionului dermatograf.
Alex Rădulescu și-a început cariera de make-up artist în anul 1990, imediat după Revoluție, totul pornind de la o mare pasiune pentru arta machiajului.
„Am fost atras mereu de femeile frumoase pe stradă, machiate corect, iar ceea ce m-a determinat să intru în această lume a machiajului a fost faptul că anumite prietene se machiau horror”, a povestit make-up artistul.
L-a îndrumat Nea Tomiță, „o legendă a machiajului de televiziune”, pentru a profesa în acest domeniu, deoarece i s-a părut interesant ca un bărbat să machieze.
Imediat după Revoluție, un bărbat care machia era ceva neobișnuit
A întâmpinat probleme imediat după, fiindcă în anii ´90 până în 2000, România nu era obișnuită să vadă un bărbat make-up artist făcându-i machiajul unei femei și toată lumea îl considera homosexual. A trecut peste aceste răutăți, iar în 1991 a plecat la Paris unde a făcut școala de machiaj timp de 4 ani, reușind să obțină o bursă cu care s-a putut întreține. Deoarece nu știa perfect limba franceză, a avut traducători tot timpul pentru a înțelege termenii tehnici. Pentru el, acest lucru a constituit un mare avantaj și datorită translatorilor și a prietenilor cu care a studiat a reușit să învețe tot ceea ce reprezintă arta machiajului (machiaj de zi, efecte speciale, teatru etc). A colaborat cu branduri foarte mari din Franța și i s-a propus să rămână la un brand renumit de acolo, însă a renunțat fiindcă persoanele dragi se aflau în țară.
„Partea proastă a acestei meserii a fost că toți mă vedeau ca un extraterestru, ca un gay, dar totodată mi s-au deschis foarte multe uși. Lucrând foarte mult în domeniul fashion-ului, a modei, la ședințe foto și văzând la televizor o artistă sau un artist preferat pe care ajungi să îi machiezi chiar tu, situația se schimbă”, a spus Alex.
Colaborări cu artiști români și internaționali
A colaborat cu artiști români precum: Cristina Rus, Mitică Popescu, Angela Similea, Anna Lesko, Delia Matache, Celia, Andreea Bănică, Annes, Dj Vanda, Dj Andi, Nico, Vlad Miriță, Mihai Trăistariu, dar și cu vedete internaționale, printre care: Ja Rule, Sean Paul, Noha, Nexx, C.C. Catch, Liana McCarthy, Dima Bilan, Evgeni Plushenko, Edvin Marton,Havasi.
„Pentru mine, arta machiajului înseamnă mult mai mult decât aplicarea unor produse profesionale pe față, înseamnă artă cu adevărat, imaginație și viziune, astfel că am ajuns să colaborez cu firme de talie internațională precum: Dior, Yves Rocher Paris, Make-up Atelier Paris, Alix Avien, Kryolan Romania, Gosh Romania, Paese Romania și am obținut următoarele premii: Champion Make-up Romania 2014, Beauty Forum Romania 11.02.2014, Number 8 International Masters Award Make-up Beauty Forum Munchen 25.10.2014”, a adăugat artistul.
A reușit să pună semnătura pe mai multe evenimente de entertainment importante atât în țară cât și în străinătate.
Din dorința de a-și forma o echipă și de a-i învăța pe alții, a deschis la Cluj o academie de machiaj. Cu echipa formată, anul trecut au fost implicați în două proiecte foarte mari: Neversea și Untold, fiind make-up artiști principali la aceste evenimente.
Este implicat de asemenea în concerte, prezentări de modă și cam tot ce înseamnă festival de modă foarte mare este semnat de Rădulescu.
Ca proiect de viitor are o campanie care se numește Education Make-up, turneu național de educație în machiaj.
„O să o luăm pe regiuni, Transilvania, Moldova și Muntenia, poposim în orașele mari din fiecare regiune, începem cu Sibiul și ne oprim la Cluj”, a spus bărbatul.
Poate participa oricine are înclinație spre machiaj, contra unei sume modice, durează aproximativ o zi (minim 8 ore, maxim 12) și artistul va divulga câteva secrete legate de machiaj.
„Eu sunt Alex și de ceva vreme pot spune că sunt un om împlinit profesional!”, a încheiat Rădulescu.
Articol realizat de către: Ana-Alexandra Tămaș și Elisabeta Ursuly
Jurnalism, an III, FSPAC