monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Judeţul Cluj, sub cod galben de ninsori şi vânt

Judeţul Cluj se află, vineri, sub cod galben de vânt puternic şi ninsoare până la ora 15.00, urmând a se înregistra rafale de vânt şi de 90 de kilometri la oră.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până vineri la ora 15.00, în Crişana, Maramureş şi local în Transilvania vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în general, moderate cantitativ, iar vântul la rafală va avea viteze cuprinse între 50 şi 70 km/h trecător viscolind ninsoarea. Pe arii restrânse va fi polei.

În Carpaţii Meridionali şi de Curbură rafalele vor atinge 60...70 km/h, iar pe creste 80...85 km/h spulberând zăpada depusă.


Totodată, ANM a anunţat că judeţele Harghita, Neamţ, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara şi Alba sunt sub cod galben de vânt puternic şi ninsori.

Potrivit avertizării, în Munţii Apuseni şi local în Carpaţii Orientali, mai ales la altitudini mari, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală de peste 85...90 km/h. Va ninge în general moderat cantitativ, şi va fi viscol.