monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bugetul Clujului, între risipirea milioanelor de lei pe un metrou care nu va exista nici în următorii 10 ani şi construirea unei linii de tramvai pe Dorobanţilor

Transportul în comun şi fluidizarea traficului reprezintă priorităţile Primăriei Cluj-Napoca în 2018. La dezbaterea proiectului de buget pentru acest an, primarul Emil Boc a recunoscut că, deşi s-au alocat 3,4 milioane de lei pentru studii în vederea realizării unei linii de metrou, proiectul nu va prinde contur în următorii 10 ani. Propunerile, aproape inexistente ale clujenilor, de cheltuire a banului public, au vizat, printre altele, construirea unei linii de tramvai pe Dorobanţilor.

Primăria Cluj-Napoca a organizat luni o dezbatere a proiectului de buget. Locuitorii oraşului nu au fost prea interesaţi de cum va cheltui municipalitatea cele 400 de milioane de lei, la cât se ridică bugetul de dezvoltare pe 2018 a Clujului, Sala de Sticlă fiind populată de toţi directorii din instituţie şi de consilierii locali.

În debutul prezentării, primarul Emil Boc a precizat că cele mai consistente alocări vor merge către  transportul în comun şi străzi, “cele mai importante componente ale dezvoltării municipiului Cluj-Napoca”, potrivit lui Boc, urmate de asistenţa socială, partea de învăţământ şi autorităţile pulblice.


 “Taxele şi impozitele locale nu sunt majorate chiar dacă, din nefericire, am avut o pierdere de 28 milioane de euro. Trăiesc cu speranţa că Guvernul va corecta această eroare de a diminua veniturile administraţiei locale. Nu cred că e firesc ca această greşeală efemeră a guvernanţilor să fie plătită de către clujeni prin impozite şi taxe suplimentare. Cred că acest lucru va fi ameliorat pe parcursul anului 2018. În privinţa centurii metropolitane, cel mai important lucru, credem noi, este că am reuşit să deblocăm proiectul cheie al Clujului pentru ceea ce înseamnă trafic şi dezvoltare urbană şi mobiliară. Deja au avut loc întâlniri de lucru, acum se lansează licitaţia pentru caietul de sarcini, a fost achiziţionat consultantul pentru pregătirea caietului de sarcini în vederea realizării studiului de fezabilitate”, a spus Boc.

Primarul a mai vorbit şi despre pasajele supraterane/subterane din Mărăşti şi Tăietura Turcului, precum şi de reabilitarea podurilor Fabricii, Porţelanului şi Garibaldi.


“Sunt finalizate documentaţiile pentru demararea procedurii de licitaţie pentru proiectarea celor două pasaje Mărăşti şi Tăietura Turcului. Şi noi ne-am dori ca aceste lucruri să se realizeze foarte repede, dar, din nefericire, procedurile de licitaţie şi cele tehnice presupun mai mulţi paşi şi o perioadă mai lungă de timp. În 2018, vor începere lucrărilor la noul pod al Porţelanului care va fi un pod modern şi va răspunde nevoilor din zonă precum şi reabilitarea Podului Fabricii, lucrări care se află în faze de licitaţii şi care vor fi începute pe parcursul acestui an. De asemenea, pregătim modernizarea şi reabilitarea Podului Garibaldi, un pod extrem de important, iarăşi, cu toate procedurile aferente, inclusiv procedura de preluare de la Ministerul Apelor a ceea ce înseamnă stăvilar pentru ca proiectul integrat să poată fi scos după aceea la execuţie”, a spus primarul.

La toate aceste măsuri se adaugă achiziţionarea a 11 autobuze electrice, care vor fi puse în circulaţie până în luna mai.


“În privinţa transportului în comun, de departe o prioritate care rămâne constantă, pe lângă punerea în circulaţie în luna mai a primelor 11 autobuze electrice, avem în vedere şi achiziţia de tramvaie, autobuze electrice şi troleibuze dotate cu tehnologie de ultimă generaţie. Transportul în comun este o prioritate cheie a municipiului Cluj-Napoca. Şi în condiţiile diminuării bugetului cu 28 milioane de euro nu vom scădea un leu de la sănătate, ONG, culte, sport pentru anul 2018. Cel puţin la nivelul de anul trecut vom menţine şi anul acesta finanţările”, a mai spus primarul Emil Boc.

Primarul a mai spus că vor fi realizate parcuri noi în zonele Între Lacuri şi La Terenuri şi vor fi modernizate parcurile Ştefan cel Mare, I.L. Caragiale şi Piaţa 14 Iulie.


Adrian Costin a propus alocarea unor sume de bani pentru studii de fezabilitate pentru linii noi de tramvai care să lege Calea Dorobanților de gară.

“Dacă aţi putea să alocaţi bani pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru construcţia unor noi linii de tramvai. Pentru a lega cartierele de gară şi aici mă refer la Calea Dorobanţilor, o zonă cu sens unic, cu şase benzi dacă punem şi parcările laterale unde este loc de bandă dedicată liniilor de tramvai. Loc este suficient. Linia ar putea să meargă spre Iulius Mall, FSEGA şi până la capătul liniei 3. Astfel, şi parcul din Gheorgheni ar fi mult mai accesibil şi ar descuraja în principal studenţii şi corporatiştii să vină cu maşina”, Adrian Costina, din cadrul unui ONG.


Costina a mai adus în discuţie şi un metrou care s-ar putea face și în pantă pretabil pentru cartierul Zorilor.

Boc a spus că se va lua în discuţie propunerea sa şi a recunoscut că metroul nu va fi gata peste 10 ani la Cluj.

“Vom avea părerea specialiştilor care ne va spune ce e potrivit. Un lucru e cert. Viitorul Clujului peste 25 de ani este metroul. Că va fi metrou de suprafaţă, cu alternaţă subteran-suprafaţă, nu ştim. Clujul se va duce în sus ca şi creştere de populaţie. Nu cred că are cineva vreo îndoială. Dacă nu le discutăm de astăzi, peste 30 de ani va fi prea târziu. Să se stabilească de către profesionişti, să se afacă analize, comparaţii cu alte oraşe. Există oraşe mult mai mici decât Clujul care au metrou. Să nu înţelegeţi că vom avea metrou în următorii 10 ani în Cluj. Nu vom avea metrou. Este vorba de Clujul peste 20, 30 de ani. Până atunci avem alte lucruri de făcut. Nu am finalizat parkingurile, centurile. Linia de tramvai o propun spre o analiză de specialitate. Cred că ar putea fi luată în discuţie”, a replicat Boc.

Linie de tramvai nu va fi pe Dorobanților. Liviu Neag, directorul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, l-a lămurit pe Adrian Costina.

“O primă soluție ar fi ca Dorobanților să o redăm transportului public, acum avem o singură linie de autobuz, propunerea noastră în primă instanță ar fi să analizăm introducerea unei linii de troleibuz, înaintea unei discuții despre o linie de tramvai”, a precizat Neag.

Bugetul total al municipiului Cluj-Napoca va fi în 2018 de 257 milioane de euro, în timp ce bugetul anului 2017 a fost de 295 de milioane de euro.