monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A pus ochii controversatul Călin Mitică pe trenul lui Boc?

După centura metropolitană, Clujul ar urma să aibă și un tren metropolitan. Cu alte cuvinte, Emil Boc se gândește să introducă transportul feroviar ca un alt mijloc de transport în comun. Ce șanse de reușită are un asemenea proiect și câți dintre clujeni vor alege să meargă cu trenul la serviciu?

De câteva luni bune, din spatele unui microfon la radio, primarul Emil Boc vorbește despre studii de prefezabilitate pentru introducerea transportului feroviar în zona metropolitană.

Planurile Primăriei sunt de a utiliza linia de cale ferată între Baciu și Jucu și de a crea noi stații CFR între aceste două localități pentru a da posibilitatea clujenilor să se deplaseze la serviciu cu trenul.


“Suntem în discuții cu CFR, Consiliul Județean și cu comunele învecinate pentru a utiliza culoarul de cale ferată (...) să vedem din Baciu până pe raza municipiului Cluj-Napoca, până la aeroport, să utilizăm culoarul acesta de cale ferată, să utilizăm și zona Bulevardului Muncii și să dăm o nouă dimensiune de dezvoltare economică zonei de nord a Clujului (...)”, spunea, anul trecut, Emil Boc.

Între timp, primarul a realizat că proiectul este prea costisitor pentru a fi pus în practică și a avansat ideea ca un operator privat să pună banii pentru a realiza investiția. Nu înainte să avertizeze că proiectul, în primă fază, ar fi falimentar pentru că locuitorii județului Cluj nu se vor înghesui să folosească acest tren.


“Prima parte a proiectului pe care îl avem în analiză este să multiplicăm numărul de stații pe rutele existente din Baciu, Aeroport și Jucu, pe lângă stațiile existente să mai creăm stații noi și de acolo să realizăm legătura cu autobuze care să aducă oamenii în oraș de la acele stații pentru a avea o altă mobilitate urbană. Eu sunt convins că acel culoar va fi economic, viabil, nu din prima secundă. Trebuie cineva să facă o investiție primară pentru a putea să fie sustenabil. Eu cred că o asociere a comunităților, Baciu, Cluj, Apahida, Consiliul Județean, Jucu trebuie să aibă loc. Să își creeze o asociație de profil care să pregătească operatorul care să lucreze pe această zonă”, a comentat Boc.

Mai mult, Boc refuză din start ideea ca trenul metropolitan să fie gestionat de Compania de Transport Public. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, Boc merge și mai departe și vorbește de un proiect de conectare a liniei de tramvai la calea ferată.


“Prima dată trebuie să punem în valoare culoarul de cale ferată așa cum e el. Apoi, planul doi, avem în vederea conectarea tramvaiului la calea ferată care nu e ușoară. E posibil tehnic. Dar cineva trebuie să pună niște bani. Eu nu pot falimenta Compania de Transport Public astăzi pentru toți clujenii ca să pun pe calea ferată (n.red. tramvaiul) până nu este fezabilă”, a mai spus primarul.

De cealaltă parte, city-managerul Gheorghe Șurubaru, fost director în cadrul CFR Infrastructură, a confirmat că CFR sprijină acest proiect și anunță posibilitatea de a externaliza serviciul către un operator autorizat.


Acest operator autorizat care ar prelua trenul metropolitan ar putea fi tocmai Transferoviar Grup, deținut de controversatul Călin Mitică (Remarul 16 Februarie). Transferoviar Grup este firma care deţine trenurile private din Transilvania.

În 2014, patronul Transferoviar, Călin Mitică, a fost acuzat de procurorii anticorupție de constituirea unui grup infracțional organizat, dare de mită, spălare de bani și trafic de influență. DNA spunea că acesta ar fi dat mită unor şefi de la CFR Călători pentru a obţine contracte de lucrări, prin fraudarea achiziţiilor publice. Procurorii arătau atunci că scopul grupului infracțional era ca societăţile Transferoviar Grup şi Remarul 16 Februarie, controlate de Călin Mitică, să acapareze o cotă de piaţă cât mai mare, "pe criterii clientelare şi prin corupţie", în ceea ce priveşte lucrări şi servicii atribuite de CFR Călători.


În 2010, Călin Mitică a fost trimis în judecată de DNA pentru „complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice“. În același dosar au mai fost trimiși în judecată Alexandru Noapteș, fost director general al CFR Călători și Emil Sabo, fost director general al CFR Infrastructură și fost angajat al lui Călin Mitică. Potrivit DNA, în 2005, CFR Călători a cumpărat de la Remarul 16 Februarie mai multe automotoare la un preţ supraevaluat. “Preţul automotoarelor a crescut de aproximativ 16 ori, adică de la 120.000 euro la aproape două milioane euro”, spunea DNA.

Numele lui Mitică este legat și de fostul președinte al PDL, Vasile Blaga, prin fostul președinte al Consiliului de Administrație al companiei Remarul 16 Februarie, Emil Sabo. De la Remarul, Vasile Blaga l-a adus în 2009 pe Sabo în funcția de președinte al Companiei Naționale de Investiții, subordonată Ministerului Dezvoltarii Regionale.